Mamă arestată pentru CRIMĂ, deoarece și-a ucis în bătaie fiul de 20 de luni pentru că și-a MURDĂRIT SCUTECUL
O mamă de 23 de ani a fost arestată pentru crimă după ce „și-a ucis în bătaie fiul de 20 de luni, deoarece și-a murdărit scutecul”
O tânără de 23 de ani din Georgia, mamă a doi copii, a fost arestată pentru crimă, după ce a fost acuzată că și-a ucis în bătaie fiul în vârstă de 20 de luni, informează Daily Mail. Ea a spus anchetatorilor că a bătut copilul, pentru că era supărată deoarece și-a murdărit scutecul pe care tocmai îl schimbase.
Trinity Grace Pittman, din orășelul Palmetto, a fost arestată sâmbătă. Împotriva ei au fost emise două capete de acuzare: crimă, respectiv cruzime de gradul I împotriva unui copil. Pittman, în vârstă de 23 de ani, l-a dus pe fiul ei, Conner Perry de urgență la spital, vineri seara. Ea a spus medicilor de gardă că băiețelul a căzut de pe o trambulină.
Cu toate acestea, personalul medical de la Spitalul Piedmont Newnan a devenit suspicios, deoarece rănile copilului erau în contradicție cu povestea respectivă. Conform informațiilor obținute de un post de televiziune, cavitatea abdominală a băiețelului era plină de sânge. În plus plămânii lui erau umpluți cu lichid. Copilul avea de asemenea un maxilar rupt, tăieturi și vânătăi pe față. Mai mulți dinți îi lipseau din gură, iar băiețelului i s-au depistat sângerări pe creier.
A fost transferat la alt spital, dar în zadar
Băiețelul a fost ulterior transferat la un spital din Atlanta, unde a murit din cauza rănilor provocate. Mama băiatului a mărturisit ulterior anchetatorilor că l-a lovit pe copil de mai multe ori cu furie peste scutecul murdar. La un moment dat în timp ce îl bătea, copilul a căzut și a dat cu capul de podea. Apoi acesta „s-a culcat”, potrivit mamei băiatului.
La câteva ore după bătaie, femeia a plecat la muncă. L-a lăsat pe băiețel și pe frățiorul său de patru ani, în grija iubitului ei în vârstă de 24 de ani. Tânăra l-a mințit pe bărbat, inventând accidentul cu trambulina. Iubitul a sunat-o ulterior pe mama băiețelului, spunându-i că acesta s-a trezit, dar vomita și avea probleme cu respirația. Raportul autopsiei a dezvăluit că trupul băiețelului a prezentat semne de răni vechi.
Tânăra a fost prezentată instanței de judecată duminică. Pentru că și-a ucis în bătaie fiul, aceasta i-a refuzat cererea de eliberare pe cauțiune. Copilul supraviețuitor al tinerei a fost dat spre îngrijire până la finalizarea procesului rudelor.
Poate ești interesat:
Comentarii Facebook
Leave a comment