Breaking News

Un adolescent de 19 ani l-a ucis pe „preotul pedofil care l-a abuzat” în copilărie

Tânărul i-a înfipt cu putere un crucifix pe gât și sufocându-l, într-o mică localitate din nordul Franței

Un adolescent de 19 ani l-a ucis pe preotul pedofil care l-a abuzat în copilărie Un adolescent de 19 ani l-a ucis pe preotul pedofil care l-a abuzat în copilărie - Colaj foto: sursa Daily Mail
Distribuie:

Un adolescent în vârstă de 19 ani a fost arestat după ce l-a ucis pe preotul pedofil care l-a abuzat în copilărie, infomează Daily Mail.

Tânărul i-a înfipt cu putere un crucifix pe gât provocându-i sufocarea. Alexandre V., adolescentul care se presupune că a fost abuzat de preot, l-a ucis pe preotul catolic Roger Matassoli, în vârstă de 91 de ani. Tragedia a avut loc în localitatea Agnetz, din departamentul Oise situat în nordul Franței.

Matassoli fusese acuzat că a abuzat sexual cel puțin patru băieți, inclusiv pe Alexandre și tatăl lui Alexandre, între 1960 și 2000. Preotul a trebuit să fie mutat în anul 1967 din eparhia de Clermont în eparhia Saint-Andre-Farivillers. Apoi a fost mutat la Agnetz, în urma acuzațiilor de pedofilie, relatează Franceinfo. Și totuși, bărbatul a fost plătit în continuare de biserică până în anul 2018.

Atacatorul a fost arestat și acuzat de crimă

Atacatorul, al cărui nume complet nu a fost dezvăluit, a fost arestat și acuzat de tortură, crimă și opunere la arestare. Trupul preotului a fost găsit în casa sa cu semne de tortură pe 4 noiembrie. Alexandre, care lucra ca valet în casa lui Matassoli, a fost prins de autorități. El a încercat să fugă cu mașina preotului dar a fost arestat în aceeași zi. În primă fază a fost transferat la spital din cauza unor presupuse probleme psihiatrice. El a fost pus sub acuzare în data de 26 decembrie.

Adolescentul a încercat să se sinucidă după ce a fost abuzat de preot, spune tatăl acestuia, Stephane. Ela a mai spus că și tatăl său s-a sinucis în momentul în care a aflat cum nepotul său a fost abuzat de preot. Vorbind despre impactul preotului asupra familiei sale în presa franceză, Stephane a spus că preotul a „spulberat o familie întreagă”.

Poliția investighează cazul considerând că principalul motiv pentru care a fost ucis preotul pedofil a fost răzbunarea. Conform presei franceze, tânărul le-a spus anchetatorilor că nu își amintește nimic relativ la acest eveniment. Conform acelorași surse, presupusul abuz asupra tânărului a avut loc când avea vârsta cuprinsă între șase și 15 ani în Saint-Andre-Farivillers.

Într-un interviu dat publicației online Franceinfo, sora tânărului, Colette, și-a expus punctul ei de vedere. Ea a declarat că toată lumea din localitate știa zvonurile, dar nimeni nu a luat nicio măsură.

Preotul a fost înlăturat oficial din preoție în 2009 în urma primelor acuzații de abuz. Totuși i-a fost plătit salariul încă zece ani după aceea. Dezvăluirea a fost făcută de episcopul din Beauvais, Jacques Benoit-Gonnin. Preotul pedofil a fost înlăturat din preoție numai după mărturia a cel puțin două presupuse victime. Biserica susține că a fost plătit încă zece ani din cauza unei „erori ecleziastice”.

Poate ești interesat:

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*