Breaking News

IRANUL a ridicat steagul roșu de război, iar TRUMP a amenințat că va ataca 52 de obiective iraniene dacă vor ataca SUA

Donald Trump răspunde la amenințarea Iranului că va lovi 35 de ținte SUA și promite că va lovi 52 de site-uri iraniene după ce Iranul a arborat steagul roșu de război

Iran a ridicat steagul roșu de război pentru prima dată în istorie Iran a ridicat steagul roșu de război pentru prima dată în istorie
Distribuie:

Președintele Donald Trump a amenințat că va distruge 52 de obiective critice din Iran ca represalii, după ce Teheranul a arborat steagul roșu de război și a amenințat că a identificat 35 de ținte care vor fi atacate, informează Daily Mail. El a ridicat astfel miza. Iranul a arborat „steagul răzbunării” de culoare roșie, pe o moschee emblematică din Iran.

„Luați acest lucru ca O AVERTIZARE, dacă Iranul va lovi vreun american, sau vreun bun american. Am vizat 52 de site-uri iraniene (reprezentând cei 52 de ostatici americani luați de Iran cu mulți ani în urmă). Unele au un nivel foarte important pentru Iran și cultura iraniană. Țintele respective și Iranul însuși, VOR FI LOVITE FOARTE RAPID ȘI FOARTE DUR. SUA nu mai vrea amenințări!”. Trump a postat acest mesaj pe Twitter sâmbătă, după ce și-a petrecut toată ziua pe terenul său de golf din Palm Beach, Florida.

Avertismentul lui TRUMP

După ce Iranul a ridicat steagul roșu de război, Trump a avertizat conducătorii acestuia că vorbesc foarte îndrăzneț despre vizarea anumitor obiective ale Statelor Unite. El a spus că doar a scăpat lumea de un lider terorist. Generalul Qasem Soleimani, a fost ucis după un atac american cu o dronă, pe aeroportul din Bagdad. Trump spune despre acesta că a ucis un american și a rănit grav pe mulți alții. În sarcina acestuia președintele SUA a pus și miile de oameni pe i-a omorât de-a lungul vieții, inclusiv recent, sute de protestatari iranieni.

Trump a mai spus: „El deja a atacat ambasada noastră și se pregătea pentru lovituri suplimentare în alte locații. Iranul nu ne-a făcut altceva decât probleme de mulți ani”. Amenințarea lui Trump a făcut referire la criza ostaticilor Iranului din 1979-1981. Atunci, 52 de diplomați și cetățeni americani au fost ținuți ostatici de studenții revoluționari din Iran.

Amenințarea sa de a viza site-uri importante pentru „cultura iraniană” a atras numeroase acuzații din partea criticilor săi. El a fost avertizat că dacă va face asta va comite „crime de război”. Un purtător de cuvânt al Casei Albe nu a răspuns la o serie de întrebări privind posibilele ținte americane sâmbătă seara.

După ce Iranul a ridicat steagul roșu de război, armata americană a confirmat, sâmbătă, două atacuri cu rachete în apropierea instalațiilor americane din Irak. Nu a fost rănit nimeni din personalul care deservea zona respectivă. Atacurile au avut loc în apropierea Zonei Verzi din Bagdad și la Baza Aeriană Balad din nordul Irakului. Cu puțin timp înainte, un oficial iranian a spus că cel puțin 35 de țări aliate SUA sunt vizate. Mai sunt vizate inclusiv navele de război și orașul Tel Aviv, cel mai mare centru economic al statului Israel.

Poate ești interesat:

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*