Breaking News

O mamă aproape a murit după ce a fost zgâriată de o pisică fără stăpân în grădina ei

Femeia aproape a murit după ce a dezvoltat un șoc toxic în urma unei zgârieturi provocate de o pisică maidaneză

La un pas să moară după ce a fost zgâriată de o pisică maidaneză La un pas să moară după ce a fost zgâriată de o pisică maidaneză - Foto: metro.co.uk
Distribuie:

Moira Brady, în vârstă de 45 de ani, a dezvoltat mortalul Stafilococ Auriu Meticilino-Rezistent (adesea prescurtat MRSA, din engleză Methicillin-resistant Staphylococcus aureus) și Streptococul A, care poate provoca infecții bacteriene grave, după ce a fost zgâriată de o pisică fără stăpân în grădina ei, informează publicația METRO.

Ca urmare, femeia și-a pierdut un deget de la mâna stângă și a spus că încercarea prin care a trecut i-a „ruinat” viața. Doctorii i-au spus că are noroc să fie încă în viață. Chirurgul care a operat-o a spus că dacă Moira nu ar fi cerut ajutor la timp, acum probabil ar fi fost moartă.

La o săptămână după ce a fost zgâriată, femeia s-a dus la spital iar medicii s-au îngrozit când au văzut rana. Mama, care are acasă două fiice, a fost internată timp de o lună în Infirmeria Regală din Glasgow. Acolo a trebuit să suporte două grefe de piele pe braț și va necesita mai multe intervenții chirurgicale în viitor. Ea a spus că a fost zgâriată de o pisică fără stăpân. Maidaneza se lupta cu o altă felină pe trambulina din grădina ei.

Cum s-a întâmplat nenorocirea

În timp ce a încercat să despartă animalele, una dintre pisici a zgâriat-o. Moira nu a dat inițial importanță zgârieturii care i-a perforat pielea. Dar câteva zile mai târziu, mâna i s-a umflat și unul dintre degete i-a devenit albastru. Ea a declarat publicației ”Evening Times” că doctorii au întrebat-o dacă s-a apropiat de animale. Aceștia au presupus că probabil pisica îi provocase infecția. La început i-au amputat doar jumătate din deget, dar apoi a trebuit să-l taie tot.

Din nefericire, infecția s-a propagat în tot corpul. Chirurgul a rămas cinci ore și jumătate după ce și-a terminat tura pentru a-i salva viața. A fost nevoie și de o transfuzie masivă de sânge. La sfârșit i-a spus femeii că este foarte norocoasă că mai este în viață.

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*