Gemeni nou-născuți au fost numiți Corona și Covid deoarece s-au născut în timpul stării de urgență
Un băiețel și o fetiță născuți în India în timpul stării de urgență, au fost numiți Corona și Covid de către părinții lor, relatează ziarele locale
Daily Mail informează că gemenii născuți la Spitalul Memorial Dr BR Ambedkar în primele ore ale zilei de 27 martie au fost numiți Corona și Covid conform respectatului post indian de știri NDTV.
Părinții Preeti și Vinay Verma, din Chhattisgarh, sunt cei doi părinți ai gemenilor. Ei au declarat presei din India că numele Corona și Covid au fost alese pentru a simboliza triumful asupra greutăților provocate de virus. Mama, Preeti Verma, a declarat: „Nașterea a avut loc după ce am întâmpinat mai multe dificultăți și de aceea eu și soțul meu am vrut să facem ziua memorabilă. Într-adevăr, virusul este periculos și poate pune viața în pericol. Epidemia însă i-a determinat pe oameni să se concentreze asupra curățeniei, igienei și să adopte obiceiuri mai sănătoase. Astfel, ne-am gândit la aceste nume”.
Personalul spitalului se adresa copiilor cu numele de Corona și Covid
Verma a spus că personalul spitalului a început să se adreseze copiilor cu numele de Corona și Covid. Așa că au decis să-i numească după cele două temute nume ale pandemiei. Cuplul are deja o fiică în vârstă de doi ani. S-au luptat efectiv să ajungă la spital la timp pentru a naște, pe fondul blocajului impus de starea de urgență.
Femeia a spus: „Am avut brusc dureri puternice la muncă și soțul meu a reușit cu greu să cheme o ambulanță. Întrucât nu era permisă circulația vehiculelor pe drumuri din cauza stării de urgență, am fost des opriți de poliție. De fiecare dată ne-au dat drumul după ce observau starea mea”. Ea a adăugat: „Mă întrebam ce se va întâmpla în spital, deoarece era miezul nopții. Din fericire, medicii și ceilalți angajați erau foarte cooperanți”.
Gemenii s-au născut prin cezariană în urma unor complicații. Mama și bebelușii au fost externați de atunci. Ofițerul de relații publice de la spitalul administrat de guvern a confirmat știrea la NDTV. Cu toate acestea, părinții au spus ulterior că ar putea să-și schimbe decizia și să le schimbe numele. Asta pentru ca băiatul și fetița să nu fie stigmatizați social mai târziu din cauza numelui.
India este în momentul de față în stare de urgență pentru 21 de zile, în încercarea de a preveni răspândirea cazurilor de coronavirus. Acestea sunt în continua creștere. Ultimele cifre dezvăluie că peste 2.300 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19 în toată India. Numărul morților a ajuns la 56 de persoane.
Poate ești interesat:
Comentarii Facebook






Leave a comment