Breaking News

VIDEO: Peste 1.000 de persoane vor să adopte fetița abandonată, găsită într-o pungă de plastic pe marginea drumului

Familiile așteaptă ”în linie” să o adopte pe fetiță găsită abandonată la marginea drumului lângă Atlanta, capitala statului Georgia

Fetița abandonată la marginea drumului are peste 1000 de cereri de adopție Fetița abandonată la marginea drumului are peste 1000 de cereri de adopție - © Biroul Șerifului din Forsyth
Distribuie:

Fetița abandonată, găsită într-o pungă de plastic la marginea drumului, a fost salvată de la moarte după ce a fost găsită la marginea drumului într-o pungă de plastic, informează Daily Mail. Oficialii spun că acum copilul este în afara pericolului, fetița fiind botezată India, iar aceasta nu duce lipsă de oameni care doresc să o adopte.

„Avem oameni care așteaptă în linie pentru a oferi acelui copil o familie iubitoare”. Declarația a fost făcută de Tom Rawlings, Directorul Diviziei de Servicii pentru Familie și Copii din Georgia. Autoritățile spun că mai mult de 1.000 de persoane sunt interesate să o adopte pe India.

În prezent, există o listă de așteptare de aproximativ 200 de familii care doresc să adopte copii doar în statul Georgia. Fetița a fost găsită de două surori, Kyler și Kayla Ragatz. Acestea au contactat poliția imediat. Au spus că au auzit un zgomot făcut parcă de o pisică. Mare le-a fost uimirea când au văzut un copil care încerca să iasă dintr-o pungă de plastic.

Momentul în care fetița a fost salvată

[embedyt] https://www.youtube.com/watch?v=hoMZDVkvbxo[/embedyt]

Când polițiștii au ajuns la fața locului, au găsit fetița abandonată care încă mai avea cordonul ombilical atașat. Era colorată pe tot corpul cu sânge de la naștere. Fetița nu a suferit leziuni semnificative. Videoclipul salvării, înregistrat pe camera mobilă a unui polițist, a fost făcut public marți. Se poate observa cum polițistul manevrează punga de cumpărături din plastic maro deschis. În ea se afla bebelușul, iar ofițerul a rupt punga pentru a scoate copilul.

„Am reușit să o ridicăm, să o învelim, să o încălzim, apoi am reușit să vorbesc puțin cu ea”, a declarat polițistul care a ajuns primul acolo. ”Am vrut să-i ofer alinare. Puțin mai târziu mi-am dat seama că a fost prima dată ea a simțit iubire. M-am simțit onorat că am fost în măsură să-i ofer puțină dragoste”.

India a fost dată în grija cadrelor medicale sosite la fața locului. Acestea i-au acordat primul ajutor copilului înainte de a-l înveli într-o pătură. Autoritățile au căutat-o ​​pe mama fetei. Au postat pe Twitter un mesaj, întrebând dacă cineva din zonă știe „o femeie care a fost în faza finală a sarcinii”.

Fetița abandonată botezată India, zâmbește și râde acum, fiind bine îngrijită. Din motive de confidențialitate, nu s-a comunicat locația unde este ținută. Biroul Șerifului a reamintit publicului că statul Georgia are o lege numită Safe Haven (HB 391). Această lege permite mamei să-și părăsească copilul, cu vârsta de până la 30 de zile. Dacă este predată unui spital, centru de sănătate sau centru de naștere, femeia scapă de urmărirea penală.

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*