Breaking News

A BĂTUT UN BEBELUȘ atât de rău încât a rămas orb și cu leziuni pe creier

Proprietara unei creșe care funcționa ilegal este acuzată că a bătut un băiețel de patru luni atât de rău încât a rămas ORB și cu leziuni pe creier

Kingston Gilbert cu mama sa (stânga) și Paige Hatfield (dreapta) femeia care l-a bătut cu sălbăticie Kingston Gilbert cu mama sa (stânga) și Paige Hatfield (dreapta) femeia care l-a bătut cu sălbăticie
Distribuie:

Proprietara de 27 de ani a unei creșe care funcționa ilegal a bătut un bebeluș atât de rău încât acesta a rămas ORB și cu leziuni pe creier, informează Daily Mail pe pagina sa de web. Creșa funcționa ilegal în orașul Olathe, unul dintre cele mai populate orașe din zona metropolitană Kansas City. Un juriu din districtul Johnston, a găsit-o vineri vinovată și va fi condamnată pentru că l-a bătut sălbatic pe băiețelul de patru luni.

Creșa funcționa ilegal

Paige Hatfield, în vârstă de 27 de ani, nu avea licență de funcționare a creșei pe care o conducea ilegal. Copilul pe nume Gilbert Kingston, era în îngrijirea lui Hatfield de doar 11 zile. Pe data de 31 ianuarie 2017, procurorii au spus că femeia i-a provocat răni grave copilului. Hatfield a sunat la numărul de urgență 911 în acea zi. Ea a spus că băiețelul suferă de vărsături. Medicii de la Spitalul de Copii Mercy, unde Kingston a fost dus pentru tratament, l-au diagnosticat cu „traumatism cranian sever”. Ei au concluzionat ca și cauză „traume violente fizice non-accidentale” rezultate din „violență extremă”.

Băiețelul a supraviețuit după ce a petrecut 18 zile în unitatea de terapie intensivă. A ieșit însă din spital orb și cu leziuni grave ale creierului. El suferă acum de întârzieri grave în dezvoltarea fizică și intelectuală. Mama sa, are doi copii mai mari și o fiică pe care a născut-o toamna trecută. Medicii i-au spus femeii că fiul ei nu se va mai recupera niciodată. Femeia a declarat că este tristă și se obișnuiește cu ideea că băiețelul ei nu va mai fi la fel. Ea a spus că băiețelul ei nu mai este acum la fel cu copilul pe care l-a lăsat în acea zi la creșă.

Proprietara creșei neagă toate acuzațiile. Când a fost interogată de poliție, Hatfield a negat în mod repetat că băiețelul a suferit o cădere sau a fost rănit în vreun fel. În timpul unei audieri la tribunal, șeful secției de pediatrie de la Spitalul de Copii Mercy, a confirmat abuzul. El a mărturisit că Kingston a avut sângerări pe creier în trei locuri separate și sângerare masivă în spatele ochilor. Acestea nu puteau fi provocate decât prin violență fizică repetată.

Sentința de condamnare va fi pronunțată în luna martie.

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*