Breaking News

Doctorul care l-a operat pe BUSU ar putea deveni șomer, cel care trebuia să-l opereze are venituri de bancher

E lipsă de de personal medical dar nu se deblochează posturi și sunt diferențe uriașe de salarizare în sistemul de sănătate

Eugen Țiereanu rezident și Șeful Secției de Cardiologie din Craiova Eugen Țiereanu rezident și Șeful Secției de Cardiologie din Craiova

INFARCTUL lui BUSU a declanșat o adevărată dezbatere publică despre sistemul de sănătate din România. Luările de poziție critice nu au întârziat să apară.

Magda Vasiliu, cunoscuta vedetă TV care s-a confruntat din plin cu tarele acestui sistem a postat un mesaj dur pe Facebook relativ la discriminarea care se face între personalități și persoanele de rând. Mesajul ei îl puteți găsi aici: Facebook

Sistemul de sănătate – Un bolnav cronic

Din păcate diferențierile nu se fac numai la nivelul populației ci și între cadrele medicale. Busu a fost operat în Spitalul Județean de Urgență Craiova, de trei medici, unul dintre ei fiind rezident. Cel care trebuia să-l opereze în momentul în care a fost apelat telefonic, era dr. Octavian Istrătoaie. Acesta este șeful Secției de Cardiologie și gurile rele spun că nu a răspuns apelului făcut de managerul spitalului, deoarece avea telefonul închis. De aceea au fost chemați urgent trei medici tineri.

Dr. Paul Trașcă este medic specialist și a fost secondat în sala de operație de dr. Eugen Țiereanu și dr. Emilia Goanță, care erau în timpul lor liber. Șeful Secției de Cardiologie se apără și consideră că nu se face vinovat de nimic, spunând că : „Am răspuns cu o mică întârziere, că nu am avut telefonul lângă mine…”. Medicul susține că poată să dovedească acest lucru printr-un desfășurător pe care îl va cere de la compania de telefonie mobilă. E OK nu îl suspectăm de rele intenții, subliniem doar că dacă dr. Paul Trașcă ar fi fost plecat din Craiova, probabil acum l-am fi plâns pe BUSU.

Aici intervine anomalia de sistem care poate provoca multe pierderi de vieți omenești. Oameni care în viitor ar putea muri cu zile pentru că sistemul medical românesc este prost și ineficient. Șeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Județean din Craiova spune că deși are clinica, nu are personalul necesar pentru aceste intervenții. Deși a cerut posturi de asistenți, infirmiere, medici pentru angiograf și muncitori pentru întreținerea clădirii, a primit doar promisiuni. În felul acesta o linie de gardă care ar putea să facă astfel de intervenții zilnic, nu poate să-și îndeplinească misiunea pentru care a fost concepută.

Diferențe uriașe de salarizare în sistem

Dar mai este un aspect care ar putea face o astfel de investiție inutilă. Lipsa de motivație a personalului. Doctorul Octavian Istrătoaie, care avea telefonul închis când Busu a fost internat, și-a declarat veniturile. Câștigă 7.300 de euro pe lună. Documentele arată că medicul care trebuia să-l opereze pe Florin Busuioc are venituri impresionante.

Din declarația de avere depusă de doctorul Istrătoaie, acesta deține în proprietate, o mașină, două apartamente, două case și un teren. În anul 2016 a vândut un apartament cu 39.000 €. Are șapte conturi în lei, euro și dolari de aproximativ 150.000 €. Medicul are mai multe surse de venit. Ca medic la Spitalul Județean Craiova, are un salariu de cca. 3400 lei/lună. Ca șef de lucrări UMF câștigă cca. 2400 lei/lună. Din prestări servicii câștigă 241.000 lei și din dividende circa 99.2000 lei. Totalul încasat rotunjit este de 405.000 lei, adică aproximativ 7.300 €/lună, conform ȘTIRILE KANAL D.

Dr. Eugen Țiereanu, medicul rezident care l-a operat pe Florin Busuioc a câștigat în ultimul an de rezidențiat 2.709 lei/lună. Abia acum după nouă grilă de salarizare, un rezident în anul 5 câștigă 7300 lei/lună. Mai grav este faptul că începând de la 1 ianuarie 2019 acest medic ar putea deveni șomer. I s-a refuzat angajarea pe motiv că nu s-a deblocat schema de personal cerută Ministerului Sănătății. Eugen este atașat de România și nu vrea să o părăsească. Spune că vrea să ajute românii. Va reuși? Care va fi următoarea lui destinație? Probabil străinătatea! Iar noi vom rămâne să trăim, să ne chinuim și să murim într-un sistem de sănătate bolnav.

Comentarii Facebook

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


*

Inline
Inline