Breaking News

O adolescentă în vârstă de 15 ani este ÎN COMĂ ȘI VENTILATĂ MECANIC după ce a fost ATACATĂ DE DOI PITBULLI

Cei doi câini i-au smuls scalpul, urechea stângă și i-au provocat răni grave la gât, într-un atac violent, în timp ce tânăra mergea în apropierea casei sale

Adolescentă în comă și ventilată după ce a fost atacată de doi pitbulli Adolescentă în comă și ventilată mecanic după ce a fost atacată de doi pitbulli - Colaj foto: sursa dailymail.co.uk
Distribuie:

O adolescentă în vârstă de 15 ani din Georgia, este în comă și ventilată mecanic după ce a fost atacată de doi pitbulli în timp ce se plimba prin cartierul ei, informează Daily Mail.

Tânăra a fost pusă pe un ventilator de către medicii de la Spitalul Memorial Grady din Atlanta. Acesteia i-a fost smuls scalpul și urechea stângă, iar traheea este grav rănită potrivit publicației Classic City News. Adolescenta care trebuia să înceapă în câteva săptămâni anul doi de liceu este acum în stare critică.

Potrivit familiei sale, urechea stângă a tinerei a fost reatașată, dar medicii nu sunt siguri dacă va redeveni pe deplin funcțională. Joslyn se plimba în cartierul ei natal din Winder, Georgia, un orășel mic aflat la aproximativ 40 de kilometri de Atlanta. Săptămâna trecută, vineri după-amiază, tânăra a fost urmărită și atacată de doi pitbulli.

Apel de urgență după ce tânăra a fost atacată de doi pitbulli

După un apel la numărul de urgență 911, adjunctul șerifului a sosit la fața locului. Acolo a găsit-o pe fată culcată cu fața în jos pe o bordură. Unul dintre câini îi apucase gâtul, iar celălalt o mușcase de cap, potrivit unui raport al poliției.

Proprietara câinilor, pe nume Torregrossa, a fost arestată și acuzată de comportament imprudent. Câinii au fost transferați la un adăpost pentru animale. Unul dintre câini a fost eutanasiat vineri, celălalt luni, conform postului de televiziune WSB-TV. Potrivit paginii sale de Facebook, proprietara câinilor s-a mutat în orașul Winder din Brooklyn, New York. Era angajata unui retailer online de mașini second hand.

Mătușa victimei, este cea care a dat informații în numele familiei. Ea a oferit actualizări despre stare de sănătate a nepoatei sale pe o pagină de Facebook. Aceasta a spus că scalpul tinerei este atât de deteriorat, încât s-ar putea ca niciodată să nu-i mai crească părul natural. Mătușa lui Joslyn a mai spus că a tânăra este rănită atât pe față cât și pe corp. De asemenea a suferit leziuni nervoase care „îi pot afecta zâmbetul, clipirea și alte expresii faciale”.

Duminică, medicii au descoperit că Joslyn avea un cheag de sânge în vena jugulară. Din această cauză tânăra ar putea avea nevoie de un tratament mai complex. În plus va avea nevoie de ani de terapie extinsă.

Familia a spus că oricine dorește să doneze pentru cheltuielile medicale ale tinerei o poate face. În acest scop a fost deschis un cont de PayPal pentru strângerea de fonduri.

Poate ești interesat:

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*