Elena Udrea subiect de presă internațională, în România dată în urmărire generală
Agenția France Press scrie pe larg despre sentința ex-ministrului Elena Udrea auto exilată în Costa Rica
MS Network, scrie că una dintre cele mai prestigioase agenții de presă din lume, AFP, a publicat un articol în care se arată că un tribunal din România a condamnat-o, marți, în lipsă, pe Elena Udrea, un fost ministru care a fugit de problemele juridice căutând refugiu în Costa Rica. Ea a fost condamnată printr-o sentință definitivă la șase ani de închisoare pentru corupție.
Decizia de marți menține pedeapsa dată anul trecut de un alt complet de judecată, împotriva căreia Elena Udrea, acum în vârstă de 44 de ani, a făcut recurs. Ea a cerut azil politic în Costa Rica în luna februarie a acestui an, declarând că a fost victima unui „proces motivat politic” și a provocat numeroase controverse prin intervenții numeroase și interviuri în mediul online, de la exilul ei auto-impus.
În articol se precizează faptul că în trecut, ea a pozat pentru reviste de modă și presa din România a numit-o „blonda lui Traian Băsescu”, referindu-se la fostul președinte de centru-dreapta care a condus România timp de 10 ani. În calitatea ei de fost consilier prezindețial, ministru și deputat în Parlamentul Româniai, Elena Udrea a fost considerată unul dintre cei mai influenți politicieni ai României. Ea a fost condamnată pentru luarea de mită de la mai mulți oameni de afaceri în legătură cu finanțarea unui meci de box în anul 2011, cunoscut sub numele de ”Gala Bute”
În cadrul judecății de marți, Udrea, a cărei avere a făcut obiectul unor speculații pe scară largă în presa din România, va trebui să plătească 900.000 de euro pentru doi oameni de afaceri locali și 1,7 milioane de euro pentru daune aduse Autorității Naționale de Turism. Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost de asemenea închis pentru cinci ani în aceeași cauză.
În ultimii ani, zeci de politicieni locali și naționali au fost urmăriți pentru fraudă de către Direcția Națională Anticorupție, în efortul de a eradica această problemă în una dintre țările cele mai predispuse la corupție din Uniunea Europeană. Indiferent dacă a fost condamnată pe drept sau nu, Elena Udrea este victimă colaterală a unui sistem gândit și implementat în cei 10 ani cât a fost președinte Traian Băsescu. Dar acum, campania luptei anticorupție dusă împotriva elitelor politice ale României, este puternic contestată în ultima perioadă după ce au ieșit la iveală numeroase dovezi de abuz de putere.
Comentarii Facebook








Leave a comment