CRIMINALUL SADIC ce și-a injectat victima cu acid de baterie apoi i-a dat foc, va putrezi în închisoare
Bărbatul care și-a agresat vecina, injectând-o cu tranchilizant pentru cai și acid de baterie înainte de a-i da foc, va muri în închisoare
Michael Cardamone, criminalul sadic în vârstă de 52 de ani, a fost găsit vinovat de uciderea vecinei sale Karen Chetcuti-Verbunt în circumstanțe „îngrozitoare, imorale și dezgustătoare” în ianuarie 2016, informează publicația The Mirror în ediția electronică.
Bărbatul și-a ucis vecina după ce a injectat-o cu tranchilizant pentru cai și acid de baterie. Și de parcă nu ar fi fost de ajuns, la sfârșit i-a dat foc victimei. Acum el își va petrece restul vieții în spatele gratiilor. Cumplita crimă a avut loc localitatea Wangaratta, statul Victoria, Australia, în ianuarie 2016.
Criminalul avea în spate un cazier impresionant. El fusese eliberat condiționat după ce a executat o condamnare de nouă ani pentru violul unei fetițe de 15 ani. Cardamone a primit sentința pe viață, fără posibilitate de eliberare condiționată în aprilie 2017.
Ce a stabilit instanța
În instanță s-a stabilit că victima sa în vârstă de 49 de ani, a fost prizoniera lui timp de mai multe ore. În tot acest timp a sedat-o cu tranchilizante pentru cai, a legat-o cu frânghie, bandă adezivă și a injectat-o cu acid de baterie. La sfârșit i-a dat foc pentru a-și acoperi urmele. S-a stabilit că bărbatul ar fi putut să-și fi agresat sexual victima când era sedată.
Ucigașul condamnat la închisoare pe viață fără posibilitate de eliberare condiționată a atacat sentința. Dar o instanță a confirmat de curând decizia de a nu-l elibera niciodată. Acum devine cea mai grea sentință de acest fel care trebuie pusă în aplicare de statul australian Victoria. Sentința a fost motivată de judecătoarea șefă Anne Ferguson. Aceasta a spus: „Crima a fost comisă de un infractor care s-a arătat deja a fi o amenințare serioasă pentru femei”.
Vorbind în afara curții de apel, Clary Verbunt, mama victimei, l-a catalogat pe Cardamone un „monstru”. Femeia a spus că acum este de acord cu pedeapsa cu moartea. Sora victimei, a declarat reporterilor că acest criminal sadic, Cardamone, va fi în continuare periculos. La final a spus: „Încerc să nu mă gândesc la el, dar mă gândesc la Karen în fiecare zi prin ce a trecut. Nu cred că ar fi vrut să părăsească acest pământ atât de curând”.
Citește și:
[soliloquy id=”5658″]
Comentarii Facebook
Leave a comment