Pedofilul cu COARNE DE DRAC a fost arestat când încerca să ademenească o minoră în casa lui
Arturo Martinez a fost arestat după ce a încercat să ademenească o adolescentă de 17 ani la el acasă. Bărbatul pretindea că este femeie în mediul online
Publicația Newsweek informează în ediția sa electronică despre capturarea unui pedofil cu COARNE DE DRAC, pe nume Arturo Martinez, care a fost arestat de poliția din San Bernardino. Bărbatul se prezenta ca femeie online și solicita servicii sexuale minorilor. Pedofilul din San Bernardino, California, avea implantate chirurgical COARNE DE DRAC în cap. A fost reținut în această săptămână pentru că a încercat să seducă o adolescentă în vârstă de 17 ani.
Arturo Martinez, în vârstă de 42 de ani, este un infractor sexual înregistrat. A fost condamnat la închisoare pentru expunere indecentă. Cea mai recentă intrare a sa sub incidența legii vine după ce a fost raportat de numeroase femei, inclusiv o adolescentă. Acestea au contactat poliția după ce au primit invitații suspecte prin intermediul rețelelor sociale.
Suspectul se presupune că a contactat ”numeroase” femei din zonele Apple Valley, Adelanto, Phelan, Hesperia,și Victorville, aparținând de statul California. Poliția suspectează că pot exista și alte victime care încă nu au fost descoperite.
Intervenția autorităților
După ce au obținut un mandat de percheziție, autoritățile au investigat casa lui Martinez. Acolo au găsit numeroase dovezi că pedofilul a avut într-adevăr contacte cu o minoră. Acesta avea intenția să comită un act sexual cu minora, lucru pentru care ulterior a și fost acuzat.
Polițiștii au descris modul de operare al bărbatului. Sub pretexte false, uneori și sub o identitate falsă, le cerea femeilor pe care le acosta online diferite servicii. Martinez a folosit de asemenea o voce falsă atunci când vorbea la telefon, dându-se drept femeie. Victimele erau solicitate să efectueze diverse activități la domiciliul lui Martinez. Căuta femei șofer de taxi, consiliere imobiliare, bone sau femei care să facă menaj. Viza și femeile care lucrau în servicii bazate pe livrări la domiciliu.
Anchetatorii cred că lui Martinez i-ar fi putut cădea victime și alte persoane. Au fost date publicității mai multe fotografii ale sale, în speranța că se vor aduna informații suplimentare despre activitățile sale. Potențialele victime sunt acum încurajate să vină și să depună mărturie. În fotografiile prezentate Martinez are o figură înfiorătoare. El este plin de piercing-uri și inele în nas, urechi și în jurul gurii. Într-o altă fotografie este prezentat cu implanturi chirurgicale în cap, ceea ce îl face să pară că are COARNE DE DRAC.
Martinez a fost arestat la domiciliul său din localitate Hesperia pe data de 10 ianuarie. Este în prezent ținut la un Centrul de detenție în deșert și poate fi eliberat pentru o cauțiune de 500.000 de dolari.
Comentarii Facebook






Leave a comment