Breaking News

BAIE DE SÂNGE în SUA! Un bărbat și-a ucis părinții, iubita și fiica de nouă luni

Mark Gago un bărbat în vârstă de 42 de ani, și-a ucis patru membri ai familiei sale într-o scenă sângeroasă pe care poliția a descris-o "șocantă"

Criminalul care și-a ucis familia cu sabia Criminalul care și-a ucis familia cu sabia
Distribuie:

Daily Mail scrie despre tragedia din Oregon, unde un bărbat și-a ucis într-o baie de sânge patru membri ai familiei sale, în casa în care locuiau împreună.

Mark Leo Gregory Gago, în vârstă de 42 de ani, i-a ucis pe părinții săi, pe prietena lui și pe fiica sa de nouă luni. A fost împușcat de polițiștii sosiți la fața locului în momentul în care încerca să o omoare pe fetița de opt ani a prietenei sale. Polițiștii care au sosit la domiciliu său din Woodburn, statul Oregon au descris scena crimei ca fiind „oribilă”.

Declarațiile Biroului Șerifului

Potrivit declarației sergentului Brian Jensen, din cadrul Biroului Șerifului din districtul Clackamas, victimele nu au fost împușcate. Acum se investighează ce arme a folosit criminalul pentru a-și ucide victimele. Omul legii a declarat: „Nu suntem siguri ce arme a folosit în acest moment. Mi s-a spus că în reședință erau numeroase arme, săbii, lucruri de această natură”. Anchetatorii încearcă să determine ce arme au fost folosite pentru a ucide fiecare persoană.

Vecinii au declarat că una dintre armele utilizate a fost un topor, dar autoritățile nu au confirmat acest lucru. Biroul Șerifului a identificat victimele ca fiind Olivia Gago fiica bărbatului, prietena lui de 31 de ani Shaina Sweitzer și părinții săi, Jerry și Pamela Bremer.

Gago a fost împușcat de polițiștii sosiți la fața locului când încerca să o omoare pe fiica prietenei sale, de opt ani. Doi membri ai familiei au supraviețuit atacului. Ei au fost duși la spitalul din apropiere cu leziuni care nu le pun viața în pericol. Se crede că sunt fetița în vârstă de opt ani și încă cineva care locuia acolo. Nici un polițist nu a fost rănit în timpul intervenției. Autoritățile au declarat că investighează incidentul ca fiind unul de „violență domestică extremă”. Casa este la aproximativ 32 km sud de Portland și la nord-est de orașul Woodburn.

Biroul Șerifului a primit un apel de urgență de la un rezident la ora 22:15 sâmbătă. Apelantul a descris o scenă violentă și agitată. Polițiștii sosiți al fața locului au găsit o situație „oribilă”. Tot ce au mai putut face a fost să o salveze pe fiica de opt ani a prietenei asasinului. Acesta era pe punctul de a o ucide și pe aceasta. Ancheta încearcă să stabilească circumstanțele în care s-au produs oribilele crime.

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


*

Inline
Inline