Tatăl unui adolescent care a violat o fată, și-a dat fiul pe mâna poliției după ce a găsit SMS-uri care îl incriminau în telefonul acestuia, iar acum declară că nu îi pare rău și ar face același lucru din nou, informează Daily Mail.
Adolescentul care a violat o fată a fost închis după ce părinții lui l-au făcut să mărturisească oribila faptă. Aceștia au descoperit că tânărul a trimis un mesaj victimei sale pentru a-i spune că îi pare rău. Elevul de 18 ani pe nume Jack Evans, a scăpat nepedepsit după atacul sexual asupra unei fete, deoarece victima nu a făcut plângere.
Tatăl și-a dat fiul pe mâna poliției. Bărbatul pe nume, Jonathan, în vârstă de 47 de ani, a dat un interviu publicației Mirror. Acesta a spus: „Aș face același lucru din nou, așa a trebuit pentru că acestea sunt standardele mele morale, este dureros, dar este corect. Nu-ți poți continua viața ta dacă trăiești în minciună, oricât ar durea acest lucru, trebuie să faci ceea ce este corect”.
După ce a violat o fată și-a cerut scuze prin SMS
Tânărul și-a cerut scuze victimei prin SMS două luni mai târziu. Tatăl său și mama sa vitregă, au văzut mesajul și i-au spus să declare tot la poliție. L-au dus la o secție de poliție unde a mărturisit ofițerilor ce a făcut. Victima care fusese virgină, a confirmat violul iar tânărul a fost acuzat. Ea a spus că după viol a fost lăsată să se simtă „inutilă” și că acum nu mai poate avea încredere în bărbați.
Tatăl tânărului a mărturisit în instanță că trebuia să spună adevărul. Era corect ca fiul său să-și admită vinovăția și să recunoască fapta. Deși a fost dificil pentru toți, sunt câteva argumente care să-i justifice decizia. În primul rând fiul său trebuia să facă tot posibilul pentru a corecta greșeala făcută. În plus în închisoare va avea timp să reflecte asupra faptei comise. În instanță victima a declarat că i-a spus tânărului să se oprească, dar acesta și-a continuat fapta.
La vremea respectivă adolescentul era elev într-o clasă de top specializată, în matematică, calculatoare și istorie. Tânărul a primit o pedeapsă cu închisoare pentru o perioadă de doi ani și va fi înregistrat ca infractor sexual.
Poate ești interesat:
Comentarii Facebook