Aiudeanul Stiri

Un bărbat a strangulat un ADOLESCENT TRANSGENDER după ce acesta i-a spus că s-a născut bărbat

Adolescent transgender ucis de bărbatul care a aflat că și-a făcut schimbare de sex - Colaj foto: Sursa mirror.co.uk

Distribuie:

Un bărbat a ucis un adolescent transgender într-un acces de furie după ce a aflat că acesta s-a născut bărbat, informează publicație The Mirror.

Conform documentelor prezentate în instanță, David Bogdanov, în vârstă de 25 de ani, a avut o aventură sexuală cu Nikki Kuhnhausen, în vârstă de 17 ani. Aceasta s-a terminat în mod tragic în momentul în care bărbatul a aflat că tânăra s-a născut băiat. Într-un acces de furie el l-a strangulat pe nefericitul adolescent transgender.

Dispariția adolescentului a fost raportată pe 6 iunie. Moartea a fost confirmată după ce craniul și alte rămășițe au fost găsite lângă un munte din statul american Washington pe 7 decembrie. Bogdanov a fost arestat și acuzat de crimă de gradul doi după ce a spus poliției că a fost cu Nikki într-o autoutilitară când acesta a dispărut. Nu recunoaște crima, spunând că l-a dat jos din mașină pe adolescent când a aflat că era transgender.

Rusul le-a spus anchetatorilor că homosexualitatea este inacceptabilă în cultura sa. A negat și faptul că a avut sau a discutat despre sex cu Nikki. Detectivii au descoperit că Nikki și Bogdanov s-au întâlnit în noaptea de 5 iunie. În prealabil cei doi au comunicat pe Snapchat, conform publicație OregonLive.

Un ofițer de poliție a scris în acuzații că bărbatul s-a supărat când și-a dat seama că a făcut sex cu un bărbat pe care îl credea femeie. Din această cauză l-a sugrumat pe Nikki până și-a dat ultima suflare. După ce l-a ucis, i-a dus cadavrul pe Muntele Larch și l-a abandonat într-o pădure, susține poliția.

Cum l-au depistat anchetatorii

Mama lui Nikki a spus poliției că și-a văzut copilul ultima dată pe data de 5 iunie. Acesta a plecat cu un bărbat de origine rusă. Poliția a obținut un mandat de percheziție și a verificat conturile de Snapchat aparținând victimei și suspectului. Mesajele au confirmat că cei doi s-au întâlnit.

Ofițerii de poliție l-au urmărit și l-au interogat în luna octombrie. El a recunoscut că s-a întâlnit cu acest adolescent transgender în noaptea de 5 spre 6 iunie și a susținut că au mers la un bar. Ulterior Bogdanov ar fi spus polițiștilor că pălăvrăgind în mașină a aflat că el s-a născut de sex masculin. Susține că șocat și incomodat l-a rugat să se dea jos din dubă și să plece. De atunci nu l-a mai văzut niciodată.

Însă detectivii i-au verificat apelurile din telefon. Au descoperit că mobilul său avea semnal undeva în jurul Muntelui Larch, la ora 4.30 dimineața, pe 6 iunie. Era aceeași zonă în care un drumeț a găsit craniul lui Nikki la începutul lunii decembrie. A fost dovada care îl lega pe suspect de locul crimei și acesta a fost arestat.

Poate ești interesat:

Comentarii Facebook

Distribuie: