Drama cumplită a unui pompier, care și-a pierdut trei copii în incendiul de la grădiniță, soldat cu cinci victime, a fost subiectul unui articol publicat în ediția electronică a publicației Daily Mail.
Jones s-a căsătorit cu o altă femeie în luna iunie a acestui an.
Intervenția pompierilor
Când au sosit pompierii incendiul se manifesta violent la ferestrele primului etaj, a declarat inspectorul șef de pompieri, John Widomski. El a spus că acesta a început în zona sufrageriei de la primul etaj. Doi inspectori de pompieri ai departamentului și trei detectivi ai poliției investighează cazul pentru a stabili cauza oficială a incendiului. Proprietarul grădiniței a fost transportat în stare stabilă la spital. Acesta avea aprobare pentru „un serviciu de îngrijire a copilului 24 de ore, 7 zile pe săptămână, inclusiv sărbătorile”.
Un vecin a declarat că doi copii, de 12 și 17 ani, au reușit să scape de foc. Ei au urcat pe acoperișul de la primul etaj al locuinței și apoi au sărit la pământ. Din păcate cei mici nu au avut nici o șansă. Ei au ars de vii în incendiul care a fost atât de puternic, încât a topit paravanul de vinil al caselor vecine. Nu este clar dacă al cincilea copil care a murit în incendiul de la grădiniță a fost în îngrijire sau era un membru al familiei care locuia în casă.
Citește și:
[soliloquy id=”5658″]
Comentarii Facebook