Aiudeanul Stiri

O fotografie cu un ALIGATOR de peste 300 kg și patru metri lungime este FAKE?

Fotografia cu un aligator uriaș salvat de conservatoriști în SUA

Distribuie:

O fotografie cu un ALIGATOR enorm de peste 300 kg și patru metri lungime, a iscat controverse pe rețelele de socializare, scrie Daily Mail în ediția sa electronică. Mulți dintre utilizatori cred că fotografia este o farsă și imaginea nu este una reală.

Reptila uriașă a fost salvată de o echipă de conservatoriști dintr-un șanț de irigare lângă Lacul Blackshear, din statul Georgia, SUA. Imaginea aligatorului a fost postată pe Facebook de către biologul Brent Howze. Dar în ciuda Departamentului de Resurse Naturale ale Statului care a lăudat acțiunile echipei, unii comentatori online au insistat că imaginea este un FAKE.

Cineva a scris: „FAKE! Este un truc de percepție. El este, de fapt, îngenuncheat cu 10 metri în spatele aligatorului făcându-l să pară mai mare decât este”. Un altul are o altă opinie: „Imaginea este Photoshop-ată, uitați-vă că genunchiul este pe aligator”. Utilizatorul social media reiterează acest lucru, scriind: „Aceasta nu este o imagine reală. Este cu siguranță Photoshop-ată”. Cu toate acestea, mulți sunt convinși că poza este reală.

Autorul fotografiei dă explicații

Brent Howze, autorul fotografiei, a spus pentru publicația Cordele Dispatch: „Se pare că o mulțime de oameni cred că este falsă. Vă pot asigura că nu este așa. Eu sunt cel din imagine și probabil v-ați dat seama că nu m-am apropiat prea mult de el”. Bărbatul povestește că a făcut parte din echipa care a salvat aligatorul.

„A durat ceva timp să-l scoatem din șanțul ăla. Era mai mare decât am anticipat inițial și a trebuit să folosim echipament greu pentru a-l muta”, mărturisește el. După ce aligatorul a fost scos din șanț și salvat, conservatoriștii au descoperit că acesta a fost împușcat în stomac. El a fost pus jos și apoi au fost făcute pozele.

Domnul Howze i-a asigurat pe cei care locuiesc în apropierea lacului că sunt în siguranță, adăugând că intenționează să înoate acolo la vară împreună cu familia.

Comentarii Facebook

Distribuie: