Aiudeanul Stiri

Înger sau demon? Copilul cu ”coarne de diavol” s-a născut cu o boală rară a creierului

Băiatul cu coarne de diavol născut cu o afecțiune congenitală gravă a creierului - Foto: Daily Mail

Distribuie:

Daily Mail prezintă într-un articol pe pagina sa de web povestea băiatului născut cu o afecțiune rară a creierului care l-a lăsat cu un craniu diform. Craniul arată acum precum „coarnele diavolului” după o intervenție chirurgicală care a redus presiunea asupra creierului său.

Clyne Solano, în vârstă de 22 de luni, s-a născut cu o afecțiune numită hidrocefalie, ceea ce înseamnă că avea un creier mic acoperit cu un exces de fluid cefalorahidian. Băiatul din Filipine, a suferit o operație chirurgicală în luna martie a acestui an pentru a elibera presiunea asupra creierului său. Dar părți ale craniului au coborât în jos acolo unde creierul lui nu se formase, lăsând urme pe capul lui, care semănau cu ”coarnele diavolului”.

Clyne va avea nevoie acum de o intervenție chirurgicală reconstructivă pentru a restabili forma craniului. Mama sa este însă îngrijorată că fiul ei este prea slab pentru putea suporta o altă operație. „Nu vreau să continui acest lucru pentru moment, deoarece mă tem că băiețelul meu nu este încă suficient de puternic”, a spus Justine Gatarin, mama copilului.

Care sunt opțiunile mamei copilului

Femeia este pusă în fața unei decizii greu de luat. Dacă nu va face operația, capul copilului va arăta așa pentru tot restul vieții. Chiar dacă acum craniul băiatului arată precum ”coarnele diavolului” mama lui spune: ”pentru mine nu există nici o îndoială că este un înger. Mi se rupe inima să-l văd suferind”.

Clyne este tratat la Centrul Medical al Copiilor din orașul Pasig din Filipine. El trebuie să fie alimentat printr-o sondă și are un tub introdus în căile respiratorii care îl ajută să respire. Hidrocefalia este o afecțiune extrem de rară care începe înainte de naștere. În timpul sarcinii creierul nu se dezvoltă suficient, în schimb se produce mult lichid cefalorahidian. Acesta provoacă o mărire exagerată a craniului care dă un aspect diform capului.

Clyne avea nevoie de o intervenție chirurgicală pentru drenarea lichidului cefalorahidian. În felul acesta se reducea presiunea asupra creierului. Dar, în timpul procedurii porțiuni ale craniului său au coborât dând un aspect de coarne craniului. De atunci, condiția sa a devenit tot mai pronunțată, pe măsură ce a început calcifierea craniului.

Mama copilului în vârstă de 21 de ani, are acum de luat o decizie dificilă. Pentru a rezolva problema băiatul are nevoie de o intervenție chirurgicală reconstructivă. Tânăra a vândut tot ce avea pentru a avea destui bani pentru operație. Acum ea se teme că aceasta i-ar putea fi fatală băiețelului fiind prea slab pentru a o suporta.

Comentarii Facebook

Distribuie: