Aiudeanul Stiri

Tupeu maxim: ”Statul mă plătește mai bine dacă stau acasă”- spune Cristi Danileț

Sursa foto: b1.ro

Distribuie:

Controversatul judecător Cristi Danileț, este potrivit noilor Legi ale Jusției pe care le-a invocat într-o intervenție la postul de televiziune Digi24, eligibil pentru pensionare la cei doar 42 de ani ai săi. În aceeași intervenție, el a mai spus că în condițiile acestei legi, este mai avantajos să stai acasă decât să lucrezi, pentru că ești plătit mai bine.

Într-o țară în care justiția este la cel mai jos nivel de încredere de după revoluție, să dai o asemenea lege este o sfidare la adresa milioanelor de pensionari care după zeci de ani de contribuție la fondul de pensii, se pensionează cu pensii mizerabile care nu le asigură nici măcar pragul de subzistență. Ținând cont de speranța de viață din România, rezultă că acești norocoși vor primi o pensie specială substanțială cel puțin 30 – 35 de ani, în timp ce un om obișnuit, se va bucura pe același raționament, de pensie între 7 și 12 ani.

Chiar dacă a adăugat că vor exista și magistrați eligibili care nu vor profita de acestă oportunitate, a spus că probabil mulți dintre aceștia vor fi tentați. Și nu au cum să nu fie tentați, ținând cont că în floarea tinereții ar putea profesa ca și avocați, notari sau și-ar putea deschide o afacere.

Declarația făcută la Digi24

Criticând noua legislație, Cristi Danileț a spus la postul de televiziune Digi24: ”Nu este singura problemă din legislația nouă privind statutul magistraților și organizarea judiciară. Noi am atras atenția în timpul dezbaterilor și țineți minte acele proteste în stradă cu privire la faptul că sunt lucruri care încalcă standardele internaționale și care vor afecta eficiența justiției.

Eu, anul acesta fac 20 de ani de experiență, deci aveți în fața dumneavoastră un viitor pensionar, iar statul mă va plăti mai mult să stau acasă decât să lucrez.

Când am ajuns în plenitudinea pregătirii mele profesionale și în vârful carierei, statul să ușureze plecarea a peste o treime din judecătorii și procurorii țării înseamnă că lucrurile nu s-au făcut cu cap. E adevărat, nu toți care suntem pensionabili vom depune cerere de pensionare, dar majoritatea vor fi tentați”

Ce cu ipocrizie a uitat să spună domnul Cristi Danileț este că potrivit bugetul.ro, din cei 10 beneficiari de top din clasamentul pensiilor speciale, 9 sunt foști magistrați! La rândul său și domnia sa va fi beneficiarul acestei legi pe care acum o critică.

Top 10 pensii speciale

Sursa foto: bugetul.ro

Dacă în TOP 10 există există o singură pensie specială acordată unei persoane care a făcut parte din aviația civilă, celelalte persoane sunt foști magistrați care încasează de la 330 de milioane de lei vechi, cea mai mică pensie, până la 568 milioane lei vechi, pensia cea mai mare. În plus, dintre cei 9.084 de pensionari de lux, 3.514 sunt foști magistrați. Aceștia au primit în luna iunie o pensie medie de 14.278 de lei, potrivit aceleiași surse.

Comentarii Facebook

Distribuie: