James Anderson, în vârstă de 52 de ani, este un instalator din Burnley, care povesteşte cum a ajutat sute de persoane în vârstă sau cu handicap, informează Daily Mail. Acesta şi-a închis propria firmă şi a lansat o alta, non-profit, pe nume Depher. Ea este destinată ajutorării celor în nevoie. Faptele sale bune au devenit virale după ce o poză în care acesta a trimis o factură de zero lire sterline unei femei de 91 de ani cu leucemie a ajuns pe internet.
Factura pentru repararea boilerului femeii era acompaniată de o notă pe care scria: „Nici un cost pentru această doamnă, sub nicio circumstanţă. Vom fi disponibili 24 de ore din 24 să o ajutăm şi să-i asigurăm cât mai mult confort posibil”. Vorbind despre reacţia pozitivă a publicului, domnul Anderson a spus: „Nu ne aşteptam la asta. Este peste tot”.
Bărbatul strânge fonduri pentru proiectul său
Meşterul, care este originar din Liverpool, a muncit din greu pentru a strânge fonduri pentru proiectul său, folosindu-se de donaţii şi platforme de finanţare online, pentru a putea să ajute oameni aflaţi în nevoie din zona Lancashire. Bărbatul, care este tată a cinci copii, spune că a fost inspirat să pornească acest demers după ce a văzut un bătrân tratat cu răceală de un alt instalator.
Acesta mai spune că de când a trecut la un model non-profit acesta s-a ales cu datorii de până la 8000 de lire sterline. Cu toate astea, bărbatul spune că acest deficit este unul controlat. „Mulţi apropiaţi mă întreabă: de ce intri în datorie? De ce faci asta?” „Pentru mine, datoriile sunt datorii. Mai bine să fiu dator cuiva cu ceva bani iar o altă persoană să fie teafără, nevătămată şi fericită. Este un sentiment mai aproape de inima mea şi așa va rămâne”.
După ce a ajutat localnicii din Lancashire să treacă cu bine două ierni, speră să continue proiectul în toată ţara. Acesta a declarat: „Am vorbit cu mai mulţi instalatori din ţară şi sunt de acord. Problema e găsirea unor fonduri”. Anderson spune că este intolerabil ca în ziua de azi bătrânii şi oamenii cu handicap să sufere de frig iarna. Asta doar pentru că nu au destui bani să plătească un instalator să le repare încălzirea. „Nu ar trebui să se întâmple asta. Pur şi simplu” a spus bunul samaritean.
Citește și:
Comentarii Facebook