Breaking News

O adolescentă de 15 ani a murit în baie după ce telefonul care se încărca i-a căzut în apă

Adolescenta din Franța își încărca telefonul mobil în timp ce era în baie, tânăra fiind electrocutată la domiciliul ei din Marsilia

A murit după ce și-a scăpat telefonul care era la încărcat în bai A murit după ce și-a scăpat telefonul care era la încărcat în baie - Foto: xibaaru.sn
Distribuie:

O adolescentă de 15 ani, identificată doar ca Tiffenn, a murit în baie fiind electrocutată după ce telefonul ei mobil i-a căzut pe piept și apoi a alunecat în apa din cadă în timp ce făcea baie, informează Daily Mail.

Tragicul incident s-a petrecut în Franța, la domiciliul tinerei din Marsilia. Echipajele de la serviciul de urgență au dus-o pe fată la Spitalul Timone unde au încercat să o resusciteze. Din păcate nu au reușit iar medicii au fost nevoiți să declare decesul. Raportul medico-legal arată că adolescenta a murit în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii, ca urmare a unei electrocutări.

Presa locală informează că tânăra era în baie, cu încărcătorul smartphone-ului în priză. Acesta i-a căzut pe piept și a alunecat în apă. Adolescenta în vârstă de 15 ani a murit electrocutată. A fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauza exactă a decesului. Marca și modelul telefonului care a provocat decesul nu au fost încă dezvăluite.

Revista Closer a relatat doar că prenumele fetei este Tiffenn. Potrivit presei locale, moartea tragică a adolescentei a provocat un „val de emoție” pe rețelele de socializare. O statistică făcută de postul de televiziune BFM TV spune că 40 de persoane mor electrocutate în fiecare an în Franța. Alte 3.000 de persoane sunt grav rănite în urma acestor accidente.

Cazul nu este izolat

Această dramă nu este izolată. Acum două luni, timpul s-a oprit pentru Kamila, o fetiță de nouă ani. Pe 15 decembrie aceasta a murit în baie în timp ce asculta muzică pe telefonul ei iar acesta era conectat prin încărcător la o priză din apropiere. Mama tinerei a povestit cum s-a întâmplat tragedia. „Am auzit doar zgomotul și când m-am dus să o văd, murise cu ochii deschiși în apă”, a spus ea, la BFM TV.

Telefonul mobil al fetiței, care era conectat la priză, alunecase în fundul căzii. Autopsia efectuată pe corpul său a confirmat decesul prin electrocutare.

În ultimele patru luni, patru persoane au murit în circumstanțe identice în Franța. Și de câțiva ani încoace, aceste tipuri de accidente au crescut, mai ales în rândul tinerilor între 16-25 de ani.

Poate ești interesat:

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


*

Inline
Inline