Breaking News

Un român sosit în Marea Britanie vineri, a fost prins furând sâmbătă și apoi închis luni

Bărbatul a fost prins furând la mai puțin de 24 de ore după ce a ajuns în Marea Britanie, conform declarațiilor date în instanță

Un român a fost prins furând într-un magazin TK Maxx din Nottinhgam Un român a fost prins furând într-un magazin TK Maxx din Nottinhgam - Foto: Daily Mail
Distribuie:

Leonard-Valter Tudor, în vârstă de 20 de ani, a sosit în Marea Britanie vineri și a fost prins furând a doua zi, în comitatul Yorkshire unde a venit pentru a se întâlni cu o cunoștință, informează Daily Mail.

Leonard-Valter Tudor

Leonard-Valter Tudor – Sursa foto: Daily Mail

Dar a doua zi a fost prins furând în East Midlands, bunuri în valoare de 508 lire sterline de la un magazin TK Maxx din Nottingham. Bărbatul care are și un copil, a încercat să folosească o geantă cu folie de aluminiu pentru a bloca semnalele emise de etichetele de securitate ale articolelor. El a fost arestat în magazin și a apărut în fața instanței luni. Va fi reținut într-o instituție destinată infractorilor tineri timp de 16 săptămâni. Un complice a reușit să evite arestarea, informează publicația Nottingham Live.

Acuzațiile din instanță

Sanjay Jerath, procuror, a declarat în instanță că inculpatul a declarat în timpul anchetei că a aterizat în țară cu o zi înainte. S-a dus la o adresă din Doncaster unde intenționa să găsească ceva lucru. A fost abordat de un alt român pe care nu-l cunoștea. Acesta i-a promis că îl va duce să se angajeze în Nottingham, dar nu înainte de a fura câteva obiecte dintr-un un magazin. El a acceptat și în momentul în care a fost prins furând și-a asumat întreaga responsabilitate pentru acțiunea lui.

Tudor, în vârstă de 20 de ani, a fost ajutat de un interpret român în instanță. El a recunoscut furtul de obiecte în valoare de 508 lire sterline folosind o geantă căptușită cu folie de ecranare. Judecătorul districtual, Leo Pyle, l-a trimis într-o instituție destinată infractorilor tineri pentru o perioadă de 16 săptămâni. În plus a primit și o amendă guvernamentală de 115 lire sterline.

Avocatul lui Tudor a spus că tânărul a devenit tată pentru prima dată acum două săptămâni. Având perspective de a lucra în South Yorkshire, a venit să stea cu un prieten în zona Doncaster. Apărătorul a insistat că doar lipsa de bani l-a determinat să comită infracțiunea. Ca circumstanță atenuantă, avocatul a spus că prejudiciul a fost recuperat în întregime.

Problema bandelor de români este acum una supervizată la nivel european. În 2013, șefii de poliție din cadrul Europol au avertizat că bandele românești de hoți de buzunare au invadat marile orașe europene. Ei după ce sunt prinși, se întorc acasă ”pentru ceai” cu zboruri plătite din fonduri bugetare. Poliția a spus că la acel moment au identificat 240 de bande de crimă organizată din România. Acestea aveau legături pe tot cuprinsul Europei.

În cazul de față nu există informații că hoțul din acest caz, ar fi făcut parte dintr-o astfel de bandă. Nu demult, o bandă de crimă organizată de etnie romă, a fost iertată de închisoare după ce a furat parfumuri Christian Dior în valoare de 2.000 de lire sterline.

Comentarii Facebook
Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


*

Inline
Inline