Breaking News

A SUPRAVIEȚUIT MIRACULOS! Un bunic și-a tăiat accidental cu o drujbă jumătate din față și limba

El a fost nevoit să conducă singur aproape 33 de kilometri până la cel mai apropiat spital unde a fost operat

Un bunic și-a tăiat accidental jumătate din față și limba Un bunic și-a tăiat accidental jumătate din față și limba - Colaj foto: Sursa - Daily Mail

Un bunic din Australia a fost nevoit să se deplaseze aproape 33 de kilometri până la cel mai apropiat spital, după ce și-a tăiat accidental cu o drujbă jumătate din față și limba, informează Daily Mail. Omul a supraviețuit miraculos în urma acestui oribil incident.

Bărbatul în vârstă de 68 de ani, pe nume Bill Singleton, trăiește în statul Victoria. El i-a spus soției sale Lynette că iasă să taie câteva lemne de foc și se întoarce imediat acasă. Din nefericire el a suferit un accident oribil. Timp de câteva ore chirurgii au lucrat cu disperare să-i coasă fața înapoi. Bărbatul a povestit în detaliu lupta sa pentru supraviețuire.

Bill spune că și-a condus mașina pe un drum noroios puțin frecventat, înainte de a se opri să taie lemne. A scos câțiva bușteni de lemn și s-a întors la mașină. Avea în ea o drujbă mică și una mare. A luat-o pe cea mare și s-a apucat de treabă. În timp ce tăia bușteanul  a dat de un nod și drujba a ricoșat în fața lui. Instantaneu i-a sfâșiat buza de jos și i-a intrat în limbă. I-a tăiat maxilarul în două lăsând sângele să curgă șiroaie. A luat o batistă din buzunar și a ținut-o pe față.

Momentele de cumpănă

Bill pierdea rapid sânge și a început să-și piardă cunoștința. A căzut în genunchi și a început să se gândească ce să facă. Avea telefonul în buzunar dar nu putea chema ajutoare. Chiar dacă ar fi sunat la urgențe, pentru că avea limba tăiată nu putea vorbi. S-a târât mai mult de 40 de metri până la mașină sa unde și-a improvizat un pansament dintr-un tifon și o curea.

S-a așezat la baza unui copac și s-a întrebat: ”Ce trebuie să fac?”. Bărbatul era pus în situația de a aștepta să moară sau să acționeze. A ales a doua variantă. Cu o mână pe volan și cu cealaltă susținându-și fața, Bill a condus aproape 32 de kilometri spre spital. Acolo, o echipă de chirurgi l-au operat timp de câteva ore. Și-a pierdut cea mai mare parte din dinți. Falca lui a trebuie să fie prinsă cu o placă metalică. Leziunile nervilor faciali i-au lăsat limba permanent amorțită. I-a luat săptămâni să învețe să vorbească din nou.

Bill și-a tăiat cu drujba jumătate din maxilar și limba – Foto: Daily Mail

Bărbatul a avut mare noroc. Medicii spun că a fost aproape să-i fie tăiată o arteră principală. ”Dacă ar fi zgâriat-o sau ar fi tăiat-o, nu ar fi aici acum”, a spus chirurgul lui Bill. După o spitalizare de trei săptămâni lui Bill i s-a permis să meargă acasă. Trei ani mai târziu, Bill a avut încă două operații pentru a-și consolida maxilarul metalic și pentru a-și pregăti gingiile pentru dinți noi.

Așa arată radiografia lui Bill după accident – Foto: Daily Mail

Comentarii Facebook

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


*

Inline
Inline