Breaking News

ȘAPTE serii fantasy epice care merită citite

Șapte opere fantasy care nu trebuie să lipsească din biblioteca oricărui pasionat al genului

ȘAPTE serii fantasy epice care merită citite ȘAPTE serii fantasy epice care merită citite
Distribuie:

Fantasy-ul epic este unul din cele mai populare genuri de literatură la ora actuală. Fantasticul a existat mereu într-o formă sau alta în literatură, însă acesta a început să devină mult mai popular odată cu trecerea timpului. Primele sub-culturi serioase pentru pasionaţii acestui gen s-au format prin anii ’70, şi au continuat să crească în următoarele decenii. Odată cu noul mileniu, şi cu o nouă serie de adaptări ale acestor cărţi, epic fantasy-ul a devenit un adevărat fenomen şi puţini sunt cei care nu au citit o carte sau nu au văzut un film sau serial care să aparţină acestui gen. Mulţi dintre cei care nu au citit o astfel de carte probabil că sunt curioşi să facă acest lucru într-un viitor apropiat, ca să vadă şi ei cu ce se mănâncă acest gen şi de ce e aşa de popular pentru atât de mulţi oameni.

Tocmai de aceea, mi-am zis să fac o listă cu seriile mele preferate de epic fantasy, şapte serii care consider eu că, în umila mea opinie, sunt cele mai influente şi palpitante, şi care pot acapara atât începătorii, cât şi cei care devorează genul acesta de poveşti.

Înainte de a începe, trebuie să fac o scurtă precizare. Când spunem fantasy, primele lucruri la care ne gândim sunt magia, creaturile fantastice şi supranaturalul, adică acele lucruri care par desprinse cu adevărat dintr-o altă lume, care contrazic legile fizicii şi naturii convenţionale. Totuşi, doar pentru că o carte este fantasy, asta nu înseamnă automat că este şi epic fantasy.

Epic fantasy-ul (sau high fantasy, pentru pasionaţi) e un termen destul de controversat, însă marea majoritate a pasionaţilor sunt de acord că se referă în special la acel tip de fantastic unde există o lume secundară, adică un univers complet diferit de al nostru, cu propria lui geneză, istorie şi fiinţe fantastice care-l locuiesc (atât umanoide, cât şi animale). Tocmai de aceea, în această listă nu voi include serii precum Harry Potter, Percy Jackson sau Conan Barbarul, deoarece în primele două este vorba despre lumea noastră contemporană în care există magie, iar în Conan este vorba despre o epocă preistorică fictivă, dar care împrumută multe elemente istorice reale, deci nu poate fi considerată o lume distinctă, ci doar o istorie alternativă a propriei noastre lumi. Tocmai din acest motiv aceste serii nu vor fi incluse în listă: pentru că nu au îndeplinit acest criteriu, nu pentru că nu ar fi bune (ba din contră, pentru fanii genului sunt excelente). În câteva din seriile de mai jos, apar referiri şi la lumea cotidiană, e adevărat, însă majoritatea acţiunii se petrece în acele lumi alternative, şi nu în cea reală, care serveşte mai mult drept realitate paralelă şi poartă de intrare spre lumile fantastice. De asemenea, toate au istorii complexe şi foarte diferite de lumea reală, convenţională, ceea ce le face să îndeplinească acel criteriu necesar pentru ca o carte să fie considerată high fantasy.
Acesta nu este un top, ci o listă, deci ordinea în care apar nu este şi ordinea preferinţei, fie ea crescătoare sau descrescătoare. Întrucât nu am putut să aleg care este cea mai bună serie dintre cele şapte (darmite să le mai şi ordonez în funcţie de preferinţă), am ales să le prezint pur şi simplu în ordinea în care au apărut pe piaţă, în acest sens putând vedea şi felul în care genul a evoluat de-a lungul timpului, şi ce noi curente au mai apărut în cadrul lui. Deci, să începem! A fost odată, ca niciodată…

1. Universul Middle-Earth

Universul Middle Earth

Universul Middle Earth

Puţine cărţi fantasy sunt atât de influente ca cele care se petrec în minunatul univers al Pâmântului-de-Mijloc. J.R.R. Tolkien (iniţialele vin de la John Ronald Reuel) nu a fost primul care a scris o poveste high fantasy, însă este considerat de mulţi ca fiind părintele acestui gen, şi pe bună dreptate. Opera sa cea mai cunoscută, Stăpânul Inelelor, a influenţat mai mult sau mai puţin tot ce vedem azi că înseamnă fantasy epic. Universul bine conturat, rasele umanoide cu trăsături distincte şi ciudate, arhetipurile clasice (luptătorul spadasin, vrăjitorul înţelept, etc.), lupta dintre bine şi rău, toate acestea au fost imitate de mulţi alţi autori care au urmat. Lumea lui Tolkien, populată de oameni, elfi, pitici, hobbiţi, orci, troli şi alte creaturi fantastice continuă să fascineze milioane de cititori din întreaga lume chiar şi astăzi, şi i-au influenţat pe mulţi, de la romancieri şi creatori de benzi desenate, până la creatorii de jocuri de rol precum Dungeons & Dragons, sau jocuri video. Este de asemenea cea mai bine vândută serie fantasy din toate timpurile, doar Stăpânul Inelelor vânzându-se în peste 150 de milioane de exemplare, şi fiind tradus în 38 de limbi.

Universul Middle Earth

Universul Middle Earth

Seria cuprinde mai multe cărţi. Exact care dintre ele trebuie musai citite este un subiect destul de controversat în rândul fanilor. În timpul vieţii, Tolkien a publicat un micuţ roman pentru copii, intitulat The Hobbit, în 1937, care a fost urmat mai apoi (în 1954) de cea mai cunoscută operă a sa, trilogia Stăpânul Inelelor (compusă din volumele Frăţia Inelului, Cele Două Turnuri şi Întoarcerea Regelui). În 1977, a fost publicat postum de către fiul acestuia, Christopher Tolkien, un volum intitulat Silmarillion, care prezintă istoria şi evenimentele care au avut loc în Pământul-de-Mijloc cu mult înainte de acţiunea din The Hobbit şi Stăpânul Inelelor. De atunci, au mai apărut trei cărţi care au fost produse din vechi manuscrise găsite între timp (Copii lui Hurin, Beren & Luthien şi The Fall of Gondolin), precum şi o culegere intitulată Poveşti Neterminate, care, aşa cum îi spune şi numele, conţine manuscrise neterminate, nearanjate însă pentru a forma o poveste în sine. Pe lângă acestea, mai există şi o serie de cărţi pe nume The History of Middle-Earth, care conţin material adunat din Silmarillion şi din manuscrisele deja existente, dar nepublicate. Deşi există multe discuţii dacă apariţiile postume de după 1977 reflectă viziunea reală a lui Tolkien sau sunt simple draft-uri (ciorne), consider că oricine se consideră un adevărat fan Middle-Earth ar trebui să citească măcar The Hobbit, Stăpânul Inelelor şi The Silmarillion, preferabil în această ordine. Ca număr de pagini, Stăpânul Inelelor şi Silmarillionul sunt destul de stufoase, însă merită citite de orice fan serios al fantasticului epic, ca să nu mai spun că sunt foarte importante din punct de vedere istoric al genului.
Universul a fost ecranizat în anii ’70 şi ’80 sub forma unor desene animate, cel mai celebru efort fiind filmul din 1976 intitulat The Lord of the Rings, al lui Ralph Bakshi. Totuşi, cea mai cunoscută şi mai apreciată ecranizare este cea din 2001-2003, în regia lui Peter Jackson. Aceasta a fost un succes uriaş la box-office, şi a câştigat o mulţime de premii, inclusiv mult râvnita statuetă Oscar pentru cel mai bun film al anului în 2003. O a doua trilogie, de data asta adaptând Hobbitul, a fost produsă între 2012 şi 2014. Recent, studiourile de producţie ale gigantului Amazon au anunţat cumpărarea drepturilor de autor pentru universul Middle Earth cu o sumă uriaşă (unele surse vorbesc de 200 de milioane de dolari sau mai mult!), urmând să producă un serial care se preconizează că va apărea undeva în 2020-2021, acţiunea urmând să se desfăşoare cronologic înainte de acţiunea din Stăpânul Inelelor.

Stăpânul Inelelor, Hobbitul şi Silmarillion pot fi găsite în româneşte la editura Rao.

2. Cronicile din Narnia

Cronicile din Narnia

Cronicile din Narnia

Academician de renume şi apologet creştin, Clive Staples (C.S.) Lewis este cunoscut lumii întregi şi pentru că a oferit literaturii o adevărată bijuterie: Cronicile din Narnia. Această minunată serie de şapte cărţi, scrise pentru copii şi adulţi deopotrivă, continuă să cucerească milioane de inimi chiar şi azi.

Aslan, Marele Leu şi Fiul Împăratului de peste Mare, este creatorul Narniei, un tărâm mirific de basm, unde animalele vorbesc, creaturi de legendă mişună prin păduri iar magia e la fel de reală ca şi aerul pe care-l respiră locuitorii ei. Totuşi, chiar şi acest tărâm frumos îşi are duşmanii săi, răul fiind şi el prezent în Narnia. În acele vremuri negre, când locuitorii Narniei sunt subjugaţi de vrăjmaşi malefici, Aslan cheamă copii din lumea noastră pentru ai servi drept campioni ai binelui în lupta cu răul. Ceea ce urmează de obicei este o serie de aventuri cu adevărat magice, în care protagoniştii trec prin numeroase peripeţii, înfruntă răul şi pericolul de moarte, şi la sfârşit ies învingători, devenind şi oameni mai buni în urma experienţei acumulate.

Cronicile din Narnia

Cronicile din Narnia

Prima carte din serie se numeşte Leul, Vrăjitoarea şi Dulapul, şi a apărut în 1950. Au urmat Prinţul Caspian (1951), Pe mare cu Zori-de-zi (1952), Jilţul de Argint (1953), Calul şi Băiatul (1954), Nepotul Magicianului (1955) şi Ultima Bătălie (1956). Cele şapte cărţi sunt foarte uşor de citit şi de mici dimensiuni (în jur de 200 de pagini fiecare), fiind destinate copiilor, însă pot fi apreciate de orice adult destul de matur să simtă magia acestor frumoase romane. Din acest motiv, Cronicile din Narnia este şi seria cea mai scurtă de pe această listă, putând lejer termina o carte pe zi. Cei care sunt creştini pot să dea un punct în plus acestor frumoase cărţi, deoarece sunt pline de simbolistică creştină şi pilde care pot fi de folos şi celor mici, şi celor mari.

Cronicile din Narnia au influenţat foarte mult cărţile pentru copii care au urmat. Primele trei cărţi au fost ecranizate, şi există planuri pentru o a patra parte. Recent, gigantul de streaming Netflix a anunţat că au obţinut drepturile pentru a adapta toate romanele seriei. Nu se ştie încă dacă al patrulea film care este în producţie va fi distribuit de studioul original, sau de Netflix, sau va fi refăcut într-o altă formă.

Toate şapte cărţile pot fi găsite traduse în română la editura Arthur, într-o frumoasă ediţie copertată.

3. Turnul Întunecat

Turnul Intunecat

Turnul Intunecat

Stephen King este cunoscut mai ales pentru romanele sale de groază, precum Carrie, It sau The Shining. Puţini ştiu însă că el este şi creatorul unei serii de cărţi epic fantasy intitulată The Dark Tower (Turnul Întunecat).

Seria îl are ca protagonist principal pe Roland Deschain, ultimul dintre pistolarii lumii sale, aflat într-o călătorie de căutare a Turnului Întunecat, nexul universurilor, pentru a împiedica distrugerea acestuia. Pentru a ajunge la acesta, Roland va trebui să parcurgă Mid-World, un tărâm violent şi nemilos, populat de mutanţi, monştrii şi demoni. Călătoria lui însă îl va purta nu doar prin această lume fantastică, ci şi prin altele, una fiind chiar lumea noastră. Pe parcursul aventurilor sale, Roland are mulţi duşmani, dar îşi va face şi prieteni adevăraţi, companioni loiali care îl vor urma, dacă va trebui, până la moarte, totul pentru a-l ajuta să-şi împlinească destinul şi pentru a împiedica un rău primordial să distrugă Turnul Întunecat şi odată cu el să aducă haosul şi distrugerea asupra tuturor lumilor.

Turnul Întunecat este în principal epic fantasy, cel puţin ca şi structură. Există eroul legendar, magie, vrăjitori malefici, lorzi întunecaţi şi eternul grup de aventurieri, format din personajul principal şi companionii săi. Totuşi, există şi elemente de western, science fiction şi horror, rezultând o combinaţie de genuri uneori ciudată, însă foarte fascinantă. Seria se mai face remarcată şi prin acţiunea alertă, tematica întunecată şi universul foarte bine conturat, Mid-world fiind o lume foarte interesantă, inspirată de Vestul Sălbatic american (dar cu o uşoară tentă feudală, mai ales în ceea ce priveşte organizarea socială), cu o istorie vastă şi culturi fascinante. Turnul Întunecat şi-a câştigat milioane de fani în întreaga lume, în ciuda amestecului bizar de genuri şi a unui final care rămâne şi azi destul de controversat pentru mulţi dintre cititori.

Seria cuprinde opt cărţi. Şapte dintre ele sunt cronologice şi au fost lansate între 1982 şi 2004. Acestea sunt Pistolarul (1982), Alegerea celor Trei (1987), Ţinuturile Pustii (1991), Vrăjitorul şi Globul de Cristal (1997), Lupii din Calla (2003), Cântecul lui Susannah (2004) şi Turnul Întunecat (tot 2004). O a opta carte a apărut în 2012, intitulată The Wind Through the Keyhole (Vântul prin gaura cheii), şi care, cronologic, se situează între a patra şi a cincea carte. Cărţile variază ca şi mărime, dar majoritatea depăşesc 400 de pagini, deci seria este una destul de lungă pentru cei mai puţin răbdători, sau care nu prea sunt deprinşi cu lectura. Totuşi merită citită până la capăt, mai ales de cei care apreciază un univers mai întunecat.

Turnul Întunecat a fost ecranizat în 2017. Filmul este o adaptare liberă, preluând elemente din mai multe romane. Cei care vor să citească seria, o pot găsi tradusă la editura Nemira.

4. Lumea Disc

Lumea Disc

Lumea Disc

Terry Pratchett este considerat de mulţi (inclusiv de mine) ca fiind regele neîncoronat al genului fantasy umoristic. Deşi au mai existat scriitori care au scris poveşti high fantasy cu tentă umoristică (printre cei mai cunoscuţi fiind Piers Anthony cu seria Xanth şi Robert Lynn Asprin cu seria MythAdventures), Pratchett rămâne cel mai popular şi mai îndrăgit. Iar asta se datorează în principal celei mai faimoase serii de cărţi pe care a scris-o: Lumea Disc (Discworld).

Întâmplările pline de umor din această serie se petrec pe o lume care este practic un disc plat uriaş, care stă pe spatele a patru elefanţi, care la rândul lor stau pe spatele unei ţestoase colosale, Marele A’Tuin, ce înoată în infinitatea spaţiului. Jur că nu am inventat nimic! Având în vedere cât de ridicol e universul, nu miră pe nimeni că protagoniştii cărţilor sunt şi ei trăsniţi. Astfel, avem personaje precum Moartea (CARE VORBEŞTE MEREU CU LITERE DE TIPAR), vrăjitori incompetenţi (care mai mult îşi pun viaţa în pericol cu vrăjile lor decât să facă ceva cum trebuie)  Garda Oraşului (compusă din personaje care mai de care mai ciudate, ca un om crescut de pitici, un trol şi un pitic care nu se suportă, sau un vârcolac vegetarian), Vrăjitoarele din Lancre (care mai mult practică superstiţiile decât vrăjile, decât atunci când chiar este nevoie de ele), etc.

Cu o aşa distribuţie de personaje, lucrurile ar putea-o lua într-o direcţie bizară sau ridicolă, însă aici intervine talentul de scriitor al lui Pratchett. Acesta creează cele mai haioase situaţii, ştiind mereu să pună personajul potrivit la locul potrivit. Astfel, e foarte greu să nu zâmbeşti în timp ce citeşti o carte Discworld. Umorul e de calitate, există glume ş gaguri pe care le poate gusta oricine, iar personajele sunt memorabile şi ajungi să le îndrăgeşti cu adevărat. Chiar dacă mizele nu sunt chiar atât de mari (lumea nu trebuie mereu salvată pe Lumea Disc), personajele trăiesc aventuri, înfruntă pericole, rezolvă crime, repară nedreptăţi, sau chiar fac unele lucruri mai ambiţioase din când în când, cum ar fi să salveze un oraş sau să oprească un război, aşa că mereu se întâmplă ceva interesant, care îl face pe cititor să întoarcă paginile.

Terry Pratchett a scris 41 de romane Discworld, care au fost publicate între anii 1983 şi 2015. Da, e un număr foarte mare de cărţi, seria Discworld fiind cea mai lungă din această listă. Cu toate astea, romanele sunt în general de dimensiuni rezonabile (în jur de 300 de pagini în medie) şi majoritatea sunt de sine stătătoare, şi împărţite în subserii (Garda, Vrăjitoarele, Moartea, etc.) deşi e recomandabil ca în cadrul subseriilor să se citească romanele cronologic. În mod regretabil, Pratchett a murit de Alzheimer în 2015, ultimul său roman, The Sheperd’s Crown, fiind publicat postum. Opera sa însă, şi personajele lui mult îndrăgite, vor dăinui pentru totdeauna, ca un testament al talentului său literar.

Cei care doresc să citească romane din această serie pot găsi câteva din cărţi traduse deja de editura Rao. O parte din ele (mai exact primele cinci) au fost traduse de editura Noesis şi se mai găsesc în unele librării şi anticariate. Trei dintre romanele orientate pentru copii (Uluitoul Maurice şi Rozătoarele lui Educate, Scoţiduşii Liberi şi O Pălărie plină de Cer) au fost traduse de către editura Corint Junior. O ediţie mai nouă, copertată, a romanului cu motanul Maurice, intitulat de data asta Uluitorul Maurice şi Oastea Rozătoarelor Savante, poate fi găsită la editura Arthur.

5. Roata Timpului

Roata Timpului

Roata Timpului

„Roata Timpului se învârte mereu, iar Vremurile vin şi trec, lăsând în urmă amintiri care devin legendă. Legendele pălesc şi se transformă în mituri, şi până şi miturile sânt de mult uitate atunci când Vârsta care le-a dat viaţă se întoarce.”

Aşa începe Roata Timpului (The Wheel of Time), magnum opus-ul lui Robert Jordan (nume real James Oliver Rigney Jr.). De la JRR Tolkien încoace, mulţi alţi scriitori i-au urmat, creând ei înşişi universuri în care binele se războieşte etern cu răul. Unii au încercat să schimbe formula, adăugând mai mult umor, lumi mai întunecate sau personaje ambigue din punct de vedere moral. Alţii au ales însă să urmeze reţeta lui Tolkein cât mai fidel, ceea ce a dus la rezultate mixte. Pe de o parte au existat cei care au apreciat genul acesta de literatură, pe de altă parte, detractorii privesc astfel de cărţi cu ochi critici, numindu-le peiorativ „clone tolkiene”.

Roata Timpului este o astfel de „clonă tolkieană”. Povestea conţine toate elementele clasice: eroi cu origini modeste care descoperă că-i aşteaptă un destin măreţ, un senior malefic care reprezintă personificarea răului suprem, slujitorii săi groteşti care-l slujesc fără crâcnire, diverse rase fantastice, un ordin al magilor, profeţii, artefacte magice, etc. Astfel, unii cititori mai pretenţioşi vor considera această serie o copie palidă, o încercare a lui Jordan de a profita de pe urma succesului lui Tolkien, o operă derivativă.

Cei care fac asta însă greşesc. Asta deoarece, în ciuda faptului că respectă majoritatea convenţiilor genului, Roata Timpului e o serie atât de complexă, de masivă şi de epică, încât efectiv atrage atenţia oricărei persoane care a apreciat vreodată o carte fantasy. Jordan a luat şi a folosit aproape toate ingredientele pe care le-a creat Tolkien, însă le-a combinat într-un aşa mod, şi cu un asemenea talent, încât lumea din Roata Timpului efectiv explodează de viaţă şi unicitate. Pentru fiecare asemănare, există câte o deosebire destul de semnificativă încât să ofere acestei serii o personalitate doar a ei.

Personajele principale din Roata Timpului sunt luate pe nepregătite dintr-un sat uitat de lume, urmând să parcurgă întreaga lume şi să joace un rol important în destinul ei. Asta deoarece unul din protagonişti este însuşi Dragonul Renăscut, reîncarnarea unui erou din vechime, cel care e destinat să-l înfrunte pe maleficul Shai’tan (personificarea răului din univers) şi să-l învingă, restabilind ordinea în lume. Pe parcurs, protagoniştii se vor maturiza (unii au caracterizat seria ca fiind un bildungsroman, o călătorie a maturizării) şi vor descoperi tot felul de locuri, rase şi creaturi exotice. Universul lui Jordan e de o complexitate debordantă, cu o lume imaginară detaliat descrisă şi cu sute de personaje ce joacă un rol important în poveste. Intrigi politice se ţes în jurul personajelor principale, iar războaie masive în care se folosesc atât forţa armelor cât şi magia sunt la ordinea zilei. Seria această merită cu adevărat să fie numită „epică”, acesta fiind adjectivul care o descrie cel mai bine.

Ciclul Roata Timpului este compus din 14 cărţi, începând cu The Eye of the World (Ochiul Lumii) în 1990 şi terminând cu A Memory of Light în 2013. Cărţile sunt destul de stufoase, cea mai scurtă având „doar” vreo 600 de pagini. În ciuda dimensiunilor titanice, aceste cărţi ar trebui să fie lectură obligatorie pentru orice iubitor înrăit de epic fantasy. Robert Jordan a murit în 2007 în urma unui stop cardiac, seria fiind terminată de către Brandon Sanderson (el însuşi un scriitor fantasy foarte în vogă la ora actuală), pe baza unor manuscrise lăsate de Jordan pentru ca altcineva să termine în cazul în care boala pe care o avea va avansa. Roata Timpului rămâne cea mai importantă moştenire pe care acesta a lăsat-o milioanelor de admiratori fideli.

În ciuda tuturor criticilor aduse de-a lungul timpului cum că nu ar avansa genul fantasy, Roata Timpului rămâne o serie foarte influentă, care s-a vândut în peste 80 de milioane de exemplare şi este tradusă în cel puţin 15 limbi. Recent, studiourile de film ale gigantului online Amazon au anunţat că plănuiesc să adapteze cărţile într-un serial de televiziune care va debuta în viitorul apropiat.

Cei care doresc să citească această serie pot găsi primele opt cărţi traduse la editura Rao.

6. Cântec de Gheaţă şi Foc

Cantec de Gheata si Foc

Cantec de Gheata si Foc

Dacă numele Cântec de Gheaţă şi Foc (A Song of Ice and Fire) nu vă spune nimic, hai să vă spun un nume care probabil vă este mai cunoscut: Game of Thrones! Da, celebrul serial HBO este o adaptare a acestei serii de cinci cărţi (dintr-un total de şapte planificate). George Raymond Richard Martin (George RR Martin pentru fani) a creat o lume fascinantă şi complexă, care impresionează prin numărul mare de personaje, intrigi bine închegate şi un univers foarte detaliat, cu o istorie foarte bogată.

Pe continentul Westeros, mai multe familii nobiliare încearcă prin lupte şi comploturi să ocupe cel mai râvnit loc printre conducătorii lumii: Tronul de Fier. Pentru a face acest lucru, vor apela la toate metodele disponibile, indiferent cât de violente şi imorale sunt. Martin a creat o lume violentă şi crudă, inspirată de istoria medievală europeană. Deşi există şi băieţi „buni”, majoritatea personajelor sunt lipsite de scrupule, iar concepte precum binele şi răul nu sunt atât de clare ca în alte serii. Brutalitatea poate fi uneori utilă, în timp ce bunătatea s-ar putea să nu fie mereu răsplătită de aceia pentru care onoarea şi cuvântul dat nu fac nici cât o ceapă degerată. Alt lucru interesant la această serie e faptul că, deşi face parte indubitabil din genul fantasy, magia şi supranaturalul nu joacă un rol atât de important, acestea apărând fugar de-a lungul poveştii, de multe ori cărţile părând mai degrabă romane istorice, însă cu nume şi locaţii fictive.

A Song of Ice and Fire e singura serie de pe această listă care nu este încă terminată. Durata de timp destul de mare între lansările ultimelor romane i-a cam exasperat pe fani, dar asta serveşte doar să demonstreze câţi admiratori înfocaţi are seria. Au apărut până acum cinci cărţi: Urzeala Tronurilor (1996), Încleştarea Regilor (1998), Iureşul Săbiilor (2000), Festinul Ciorilor (2005) şi Dansul Dragonilor (2011). Alte două romane sunt plănuite: Vânturile Iernii (The Winds of Winter) şi Un vis de primăvară (A Dream of Spring). Cărţile sunt destul de stufoase, având sute de pagini, iar a treia şi a cincea sunt chiar foarte lungi, în unele ediţii având peste 1000 de pagini. Nu este o serie recomandată celor care nu au răbdare cu lectura, însă felul detaliat în care prezintă Martin lumea sa imaginară s-ar putea să-i convertească şi pe cititorii mai „leneşi”.

Mulţi au făcut cunoştinţă deja cu Westeros din serialul de succes produs de HBO, intitulat Game of Thrones. Acesta a câştigat numeroase premii şi este la ora actuală cel mai popular serial din lume. Mulţi dintre cei care citesc acest articol probabil că sunt deja fani sau au văzut măcar, chiar şi de curiozitate, câteva episoade.

Cei care doresc să citească primele cinci romane le pot găsi traduse în română la editura Nemira.

7. Witcher

The Witcher

The Witcher

Seria Witcher a lui Andrzej Sapkowski se află la loc de cinste în ţara sa natală, Polonia, însă cu trecerea anilor a devenit o adevărată senzaţie internaţională. Şi pe bună dreptate, deoarece cărţile The Witcher sunt excelente, având o lume detaliată, frumoasă şi periculoasă, personaje ambigue din punct de vedere moral şi cu personalităţi complexe şi, mai ales, un personaj principal de-a dreptul memorabil.

Cărţile îl au ca protagonist pe Geralt din Rivia, un bărbat puternic şi cu un aer de melancolie şi mister, cu părul alb şi ochi de felină. El este un „witcher”, un vânător de monştrii mutant, antrenat încă de mic pentru a servi acest rol. Formarea lui a cuprins atât exerciţii fizice ostenitoare, cât şi învăţarea unor vrăji simple, dar mai ales consumarea de poţiuni şi ierburi speciale care i-au cauzat mutaţiile menţionate. Geralt trăieşte într-o lume dură, medievală, unde cei din breasla sa sunt priviţi cu suspiciune şi dispreţ, deşi, în mod ironic, serviciile lor sunt frecvent căutate. Cu toate că ar putea fi un dur macho stereotipic, Geralt uimeşte prin umanitatea şi caracterul său, ceea ce duce la o altă ironie amară a poveştii: Geralt este mult mai „om” decât mulţi dintre semenii săi, în ciuda faptului că witcherii sunt consideraţi mai puţin umani din cauza mutaţiilor suferite. De fapt, cărţile au o atmosferă foarte melancolică şi pe alocuri tristă, iar acest lucru, combinat cu griul ambiguu al moralităţii unora dintre personaje, oferă o personalitate unică acestei serii. Iniţial am citit cărţile deoarece auzisem de jocul video bazat pe ele, şi pentru că vream să „gust” savoarea unui roman fantasy est-european. Această curiozitate a devenit în scurt timp pasiune, şi m-au atras foarte mult dialogurile savuroase (cu tentă filozofică), Geralt şi personajele secundare. Mi-au plăcut mai ales personalităţile lor complexe. De exemplu, unele personaje sunt iniţial antipatice, ca mai apoi să facă o faptă altruistă. Niciodată nu ştii la ce să te aştepţi din partea lor. Lumea este şi ea interesantă, inspirându-se din basme europene cunoscute, dar cu o tentă mult mai matură şi întunecată.

Seria curpinde opt cărţi de mărimi rezonabile (cel puţin din punctul de vedere al standardelor epic fantasy). Cronologic, seria precede Cântec de Gheaţă şi Foc, prima carte apărând în 1992, în Polonia. Am ales totuşi să plasez The Witcher ultimul pe listă deoarece seria a ajuns în cultura „mainstream” deabia prin 2007, odată cu lansarea ediţiei în engleză a primei cărţi. Primele două cărţi, Sabia Destinului (1992) şi Ultima Dorinţă (1993), sunt culegeri de povestiri scurte. În majoritatea ediţiilor traduse însă, Ultima Dorinţă este prima carte din serie, asta datorându-se şi faptului că  multe din poveştile cuprinse le preced cronologic pe cele din Sabia Destinului. Următoarele cinci cărţi sunt romane, şi formează Saga Witcher. Acestea sunt Sângele Elfilor (1994), Vremea Dispreţului (1995), Botezul Focului (1996), Turnul Rândunicii (1997) şi Doamna Lacului (1999). Deşi saga nu cuprinde şi povestirile, este recomandat ca acestea să fie citite înainte romanelor, pentru a putea înţelege mai bine evenimentele din acestea. Personajele principale, relaţiile dintre ele şi anumite evenimente care preced acţiunea romanelor sunt cuprinse în aceste povestiri. În 2013, Sapkowski a mai publicat o carte în această serie, intitulată Sezonul Furtunilor. Acesta este un roman de sine stătător, acţiunea petrecându-se cronologic înainte de evenimentele din romane (aproximativ în aceeaşi perioadă cu povestirile cuprinse în Ultima Dorinţă).

Succesul şi popularitatea cărţilor au făcut ca acestea să fie adaptate într-o serie de jocuri video de succes. Această serie este o trilogie şi cuprinde jocurile The Witcher (2007), The Witcher 2: Assassins of Kings (2011) şi The Witcher 3: Wild Hunt (2015). Ultimul dintre ele, Wild Hunt, a fost foarte bine primit de critici, câştigând chiar distincţia de Jocul Anului din partea mai multor publicaţii de specialitate. Compania de streaming Netflix a anunţat de asemenea un serial bazat pe cărţi, care ar putea fi lansat chiar anul acesta, rolul lui Geralt fiind jucat de către actorul englez Henry Cavill, care l-a interpretat pe Superman în filmele Man of Steel, Batman v Superman şi Justice League.

Primele patru cărţi din serie au fost deja traduse în româneşte de către editura Nemira, iar al cincilea volum este şi el plănuit pentru anul acesta.

Comentarii Facebook
Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


*

Inline
Inline