Breaking News

De frica imigranților, voluntarii patrulează pe străzi în Germania pentru a se apăra

În orașul german Amberg s-a lansat o patrulă de pază formată din voluntari, după ce patru solicitanți de azil i-au atacat pe locuitori pe stradă

O banda de imigranti a atacat 12 persoane in orasul Amberg din Germania O bandă de imigranți a atacat 12 persoane în orașul Amberg din Germania - Foto: Daily Mail
Distribuie:

Daily Mail informează pe pagina sa de web despre un grup de extrema dreaptă care a lansat patrule de stradă într-un oraș german, de frica imigranților. Autoritățile locale au declarat că patru solicitanți de azil adolescenți, ar fi atacat trecătorii pe stradă săptămâna trecută.

Adolescenții, cu vârsta cuprinsă între 17 și 19 ani, sunt din Iran și Afganistan. Aceștia au atacat fără discernământ, rănind 12 persoane cu vârste cuprinse între 13 și 42 de ani. Totul s-a întâmplat în orașul bavarez Amberg, un mic oraș târg cu o populație de 44.000 locuitori.

Partidul Național Democrat din Germania a postat fotografii online cu patru persoane purtând veste de protecție roșii care patrulau pe străzi. Aceștia aveau misiunea de a crea „spații sigure”, inclusiv în afara unui centru de refugiați. Primarul din Amberg, Michael Cerny, a declarat că a fost „șocat” de faptul că grupul neo-nazist patrula pe străzile sale. „Pot să înțeleg insecuritatea văzută în unele dintre reacțiile concetățenilor, dar ura și amenințările cu violență din toată țara au mers prea departe”, a declarat Cerny pentru cotidianul local Mittelbayerische Zeitung.

Polițiștii au declarat că investighează sesizările făcute de către cetățeni, despre un grup care se autointitulează „Kraut/pol”. Acesta a acuzat autoritățile orașului într-un e-mail că nu i-au protejat pe cetățenii din Amberg.

Filmul evenimentelor

Violența a izbucnit, sâmbăta trecută în jurul orei 18:30, în gara din Amberg. Un băiat în vârstă de 13 ani, pe nume Nimo M., a fost lovit în stomac. Cu puțin timp înaintea, un peisagist în vârstă de 29 de ani, pe nume Marco S., a fost lovit în față. Într-un alt incident, o fată de 17 ani a fost numită „prostituată”. Cotidianul Bild, care a publicat știrea, spune că prietenii fetei au fost loviți în față când au încercat să intervină împotriva imigranților.

Un martor ocular a spus că un bărbat a fost împins pe scări în jos la pasajul din gară. Un alt adolescent a descris cum imigranții l-au bătut pe un prieten, înainte ca alte trei persoane din grup să fie urmărite și atacate. Un bărbat care a încercat să-i ajute a fost de asemenea bătut. Prietenul adolescentului a ajuns la spital, unde a primit tratament având vânătăi și o comoție.

Cazul a redeschis o dezbatere aprinsă asupra imigrației, integrării și criminalității provocate de acest fenomen. Totul a pornit după ce Germania a fost sufocată de afluxul masiv al imigranților. Peste un milion de solicitanți de azil au invadat țara începând din anul 2015 și până astăzi.

Ministrul de interne, Horst Seehofer, care provine din Bavaria, a criticat aspru poziția liberală a cancelarului Angela Merkel privind imigrația. El a intervenit rapid și a cerut expulzări rapide ale imigranților care încalcă legea. Un ziar local a spus că unul dintre suspecți este un afgan. Acesta are o solicitare de azil în curs de desfășurare. Alți trei, au solicitarea de azil respinsă, unul fiind un iranian care nu are pașaport. Ceilalți doi sunt un minor afgan și un alt afgan care a făcut recurs împotriva ordinului său de deportare.

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*