Breaking News

O elevă a introdus cenușa bunicii sale incinerate în prăjiturile pe care le-a servit ulterior colegilor

Incidentul petrecut la Liceul Da Vinci, este investigat de poliția din orașul Davis, California

A introdus cenusa bunicii in prajiturile pe care le-a servit colegilor
Distribuie:

O elevă a unui liceu a introdus cenușa bunicii sale incinerate în rețeta prăjiturilor pe care le-a servit apoi colegilor săi. Publicația Newsweek informează pe pagina sa electronică despre acest incident fără precedent petrecut la liceul Da Vinci din orașul Davis, aparținând districtului Yolo, al statului California.

Presupusul incident de la liceul Da Vinci este în curs de investigare. Nici poliția nici conducerea școlii nu au dat încă detalii despre ceea ce se s-a întâmplat acolo.

Cum a fost demascat incidentul

Totul a ieșit la iveală când postul de televiziune FOX40 a difuzat povestea după ce un elev, a cărui identitate este protejată. El a venit cu familia și a povestit incidentul cu prăjiturile care conțineau cenușa umană. „O colegă a spus în esență tuturor colegilor că le-a servit la școală prăjituri cu cenușa umană în ele”, a declarat elevul pentru FOX40.

Departamentul de Poliție din Davis, directorul școlii Tyler Millsap și Departamentul Școlar al orașului Davis nu au răspuns imediat la cererile făcute de publicația Newsweek, pentru a face comentarii pe marginea acestui subiect. Potrivit FOX40, băiatul ar fi aflat de incidentul cu prăjituri de la oficialii școlii. Aceștia l-au întrebat dacă și el a mâncat din ele. El a dat și semnat o declarație prin care se angaja să nu spună nimănui nimic.

Poliția investighează incidentul. „Acesta este unul ciudat”, a declarat locotenentul de poliție Davis Paul Doroshov pentru postul de televiziune CBS13. „Nu am auzit ca cineva să se îmbolnăvească sau să fie rănit, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere fiziologic”. Anchetatorii nu sunt siguri dacă există o încadrare juridică pentru care ar putea fi acuzați cei responsabili. Întâmplarea este atât de neconvențională încât trebuie cercetat dacă există încadrare juridică pentru aceste fapte.

Potrivit postului de televiziune WCMH, cel puțin nouă studenți au mâncat din lotul de prăjituri contaminat cu cenușa umană. Doi elevi sunt implicați în pregătirea prăjiturilor care urmează să fie testate.

Declarația Districtului Școlar

Departamentul Districtului Școlar a dat o declarație în care a spus că nu comentează chestiunile confidențiale ale elevilor. S-a spus că prima prioritate este integritatea fizică și social-emoțională a elevilor. Acuzațiile de încălcare a legii sunt investigate minuțios. Dacă este cazul ulterior se vor lua măsuri împotriva celor vinovați. În declarația dată postului FOX40 se spune că: „Acest caz a fost deosebit de provocator și am răspuns în cel mai respectuos și demn mod posibil”.

Comentarii Facebook

Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Recomandat
Daily Mail informează pe pagina sa de web despre condamnarea…
Cresta Posts Box by CP