Breaking News

Dezastru la Bucerdea Vinoasă. Viitura de doi metri a măturat totul în cale

Dezastru provocat de o viitura la Bucerdea Vinoasă
Distribuie:

Ziarul Unirea a publicat declarația primarului din comuna Ighiu, de care aparține satul Bucerdea Vinoasă, după ce un dezastru natural care s-a produs sâmbătă în această localitate. Inundațiile produse acolo sunt cele mai mari din istoria recentă a comunei. O viitură de peste doi metri înălțime a distrus totul în calea sa, lăsând în urmă un peisaj apocaliptic.

Declarația primarului

Acesta a ținut să evidențieze hărnicia locuitorilor care nu au stat să aștepte ajutor din partea autorităților și singuri, cu lopeți, roabe și ce aveau la îndemână au început să scoată apa și nămolul din curțile afectate.

Viitura a avut doi metri de la nivelul solului și încă doi metri valea propriu-zisă. Ea a luat tot ce a găsit în cale, mașini, buldozere, excavatoare, tractoare. Pagubele sunt imense, dar primarul este convins că și oamenii au contribuit la proporțiile dezastrului. Din dorința acestora de a câștiga câțiva metri în plus de teren, ei au îngustat albia văii care trece prin sat, ceea ce a făcut ca aceasta să nu poată prelua debitul imens de apă care a curs într-un timp foarte scurt. Concluzia acestuia a fost că deși nu putem să stăpânim furia naturii, putem să atenuăm consecințele dezastruoase ale acesteia dacă se conștientizează pericolul anumitor acțiuni.

Imagini dezastru – efectele produse

Din imaginile postate pe YouTube de ziarul Unirea se pot constata proporțiile dezastrului. 

În imaginile luate imediat după ce viitura a trecut se poate vedea cum mașinile au fost pur și simplu luate și duse sute de metri în aval, împreună cu trunchiuri de copaci și alte obiecte pe care le-a găsit în calea ei. Apa încă învolburată își face loc furioasă printre obiectele măturate de viitură, iar oamenii privesc neputincioși cum munca lor de o viață este dusă la propriu la vale.

În imagini se mai pot vedea cum mașinile circulă cu greu pe străzile inundate și un grup de localnici care încearcă să tragă de lângă vale cu un tractor, ceea ce a mai rămas dintr-o mașină surprinsă de viitură.

Comentarii Facebook
Distribuie:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


*

Inline
Inline